E iarasi ziua mea !

      E iarasi ziua mea si din nou ma simt bine. Gandindu-ma mai bine am realizat ca oamenii nu-si serbeaza noua varsta, ci faptul de a fi ajuns pana acolo - deci trecutul. La fel si cu Revelionul sau zilele onomastice . De aceea te si imbie o astfel de zi la bilant si mai putin la planuri de viitor.

     Anul acesta a fost ceva mai special . Nu mi-am mai trimis felicitari ca in copilarie ( vezi postul initial ) ci mi-am daruit un portal. Am devenit in pragul aniversarii ( nu spui a cata e ) portalist - adica un soi de bloger cu aspiratii generaliste. Am dat un alt fagas portalului  GiurgiulMeu.ro si sper ca acesta duce inainte. Eu oricum sunt mandru de el. E o noua realizare, o noua "creatie " asa cum spuneam in editorialul de lansare a acestui portal. De maine contorul se reseteaza si proiectele se numara din nou cu o singura cifra. Sunt deja in mintea mea cateva si sper sa se realizeze toate . E conditia ca altele ( urmatoarele ) sa-si faca aparitia. Si uite-asa, dau impresia ca sfidez timpul si vremurile si ca incerc sa fiu, asa cum spuneam intr-un interviu , "  un om anormal intr-o lume normala " . Cea mai adevarata confirmare ca sunt pe drumul bun mi-a dat-o chiar mama mea care,  stiindu-ma si auzind despre proiectele mele trecute si viitoare , a spus mai in gluma - mai in serios :  " Mama, tu trebuie sa-ti faci un control psihologic ! " .

DESPRE GOLICIUNE

         

            In acest spatiu neverosimil de timp pe care il numim viata, apar momente de asteptare pe care nimeni nu le poate evita. Sunt asemeni tunetelor intr-o noapte linistita. Sunt ciudate, imposibile, nelinistitoare si, mai presus de orice, indiferente de toti cei din jur. Poate ca acel momentul de asteptare este fulgurant sau poate eternamente prezent si doar reactivat? Cand apare, ne descoperim si ne contemplam asa cum suntem: goi. Constatand asta,  instinctiv facem asemenea Evei: ne acoperim cum si cu ce putem .Si astfel realizez ca de fapt  lupta unei vieti intregi se converteste in dorinta de a ne proteja contra propriei noastre goliciuni...

           In viata fiecaruia exista un spatiu pe care il umplem cu aerul propriei existente. Pentru unii acest spatiu se umple de cunoasterea lui Dumnezeu (oricare ar fi definitia sa), pentru altii se umple de culori, sentimente, amintiri si chiar  momente sublime..... Marile sentimente se nasc, (de fapt le nastem) si, aproape intotdeauna, vin insotite de durerile unei nasteri adevarate, desi ne produc multa fericire, pentru ca intuim inceputul unei noi vieti interioare, a unei noi etape existentiale, a  unei noi maniere de a percepe realitatea.

            Toti ne acoperim goliciunea. Invatam gresit ca goliciunea este doar sexuala. Am uitat insa strigatul primar, am uitat sa impreunam pielea cu golul sideral, uniti cu toate si separati de nimic. Prefer o viata fara un inger al melancoliei care sa te acopere, pentru ca goliciunea sa-mi fie permanenta, libera si celebra, pentru a nu fi obligat sa trec prin toate etapele machiajului corporal, pierzand ceea ce sunt cu adevarat in ochii celorlalti. Viata este o larga traiectorie a goliciunii catre goliciune. Traiasca goliciunea !