miercuri, 18 ianuarie 2012

DESPRE GOLICIUNE

   In acest spatiu neverosimil de timp pe care il numim viata, apar momente de asteptare pe care nimeni nu le poate evita. Sunt asemeni fulgerelor intr-o noapte cu luna plina. Sunt ciudate, imposibile, nelinistitoare si, mai presus de orice, indiferente. Poate ca momentul de asteptare este fulgurant sau eternamente prezent..Cand ne vine timpul ne contemplam asa cum suntem: goi. Descoperind asta,  facem asemenea Evei: ne acoperim cum si cu ce putem . Lupta unei vieti intregi se converteste in dorinta de a ne proteja contra propriei noastre goliciuni...In viata fiecaruia exista un spatiu pe care il umplem cu aerul unei existente incomparabile.Pentru unii acest spatiu se umple de cunoasterea lui Dumnezeu, oricare ar fi definitia sa; pentru altii se umple de culori, sentimente, amintiri, momente sublime...Precum aceasta experienta, exista multe realitati in vietile noastre, pe care le primim picatura cu picatura. Marile sentimente se nasc, le nastem si, aproape intotdeauna vin insotite de durerile unei nasteri; dar ne produc multa fericire, pentru ca intuim inceputul unei noi vieti interioare, unei noi maniere de a percepe, un nou respect si o mai buna intelegere.
Toti ne acoperim goliciunea. Ne acoperim nostalgia, ne ascundem de acel inger- intrus care ne apare si ne duce aproape de locul ce ne aminteste de cineva pe care l-am iubit mult. Ne confrunta cu cuvintele, cu parfumul, suspinele, dorintele, visele si sperantele celuilalt cu care ne impartim goliciunea. Aceasta persoana careia ii revelam totul este mult mai aproape de sufletul nostru decat insasi propria noastra existenta. Iti amintesti? Spui totul fiintei de langa tine, inclusiv cel mai profund gand, fricile tale, cosmarurile tale, dorintele....Si azi vine ingerul melancoliei pentru a-ti aminti ca data viitoare trebuie sa te acoperi un pic mai mult. De atatea ori ne viziteaza ingerul incat ajungem sa ne acoperim cu totul. Ne acoperim inclusiv sufletele... Invatam gresit ca goliciunea este doar sexuala. Am uitat insa strigatul primar, am uitat sa impreunam pielea cu golul sideral, uniti cu toate si separati de nimic. Prefer o viata fara un inger al melancoliei, pentru ca goliciunea sa-mi fie permanenta, libera si celebra pentru a nu fi obligat sa trec prin toate etapele machiajului corporal, pierzand ceea ce suntem cu adevarat in ochii celorlalti. Viata este o larga traiectorie a goliciunii catre goliciune. Traiasca goliciunea !