sâmbătă, 26 iunie 2010

prispa casei mele ....

Abia astazi am realizat cat de mult mi-am dorit o prispa . O prispa de casa . Poate mai mult decat casa insasi .Element de solitudine . Punct de reprezentare catre exterior . Buzele unei guri nicicand cuvantatoare . Si eu litera nespusa ce-i tulbura tacerea .
Oare ce ar fi o casa fara prispa ? N-am avut in copilaria mea o casa cu prispa . Nici a parintilor si nici a bunicilor. Dar stiu ca deseori m-am jucat si plimbat pe prispele altora . Daca inchid ochii mi le amintesc pe toate. Niciuna perfect de orizontala si plana , toate din scanduri , vopsite uniform si mereu gemand sub miscarile mele. Toate cu stalpi puternici si balustrade ferme. Am rostogolit mingi si mi-am tocit genunchii , am aranjat carti de joc si table de remy , am mancat cirese si am povestit patanii . Prispele altora mi-au suportat tineretile . S-au incarcat cu cliepele mele de fericire . Acum o am pe-a mea . Si ce mult seamana cu cele din copilarie - la fel de imperfecta , la fel de neuniforma si scartaitoare . Mi-e asa de drag de ea incat uneori prefer sa ma tolanesc pe ea la soare si s-adorm acolo , sa o imbratisez si sa o simt cum imi intra in coaste , sa-mi asez urechea pe lemnul tare si sa simt furnicile de pe ea cum imi strabat degetele fara sa le pese de nimic . Mi-e atat de draga incat nu voi permite multora sa o agaseze cu pasii lor si nici cu gandurile lor . Vreau sa-mi supravietuiasca gandurilor mele de batranete . Vreau sa scartaie uniform cand ma voi legana in balansoar si sa o mangai atunci cand ma voi tolani in hamac . Vreau sa fiu litera ei de baza si sa ma plimb pe buza ei , calcandu-i in liniste solitudinea si tacerea.
Cred ca am exagerat . Mi-am facut doua prispe . Inca una la mansarda . Identica cu cea de jos . Sora ei geamana . Buza de sus . La fel de imperfecta . Doar privelistea e diferita . De aici obisnuiesc sa privesc lacul si luna , stelele si verdeata. Si mai e o diferenta - pe prisma mea de jos ma simt mai teluric , mai trist , mai batran ; sus insa , orizontul imi favorizeaza reveria , ma face activ si plin de energie .
Ma gandesc acum ce-ar fi prispa fara casa din spatele ei . Cred ca ar semana cu o scena fara fundal . Un monolog cu butaforie redusa . Insa m-as simti mereu cu spatele neprotejat si fara sustinere .

Ma plimb pe scandurile prispei precum un deget pe clapele unui pian imens.Sunt toate uniforme, insa , e o nuanta de gri nu alb si nu negru. Armonia si ritmul depind de mine , stangacia scartaielii ii e iertata. Doar mie mi se datoreaza monotonia interpretarii - doar inainte si inapoi nicio variatie.Si-atunci imi dau seama ca prispele mele nu duc nicaieri , sunt instrumentul de a sorbi clipa de a o condensa in sine. Drumul inainte aici nu duce decat inapoi si invers.Exista insa libertatea capetelor ...asa neterminate si imbietoare - la haul de dupa ele .Prispa e o scara rapusa la orizontalitate , la platitudine . Un sens giratoriu al existentei caci pleaca dintr-un loc si te readuce tot acolo. Iti elimina spatialitatea , iti arata cat de neimportanta e uneori.Si asta pentru a te determina sa te concentrezi asupra celorlalte dimensiuni.Si asa , intr-un spatiu in care planeitatea te reduce la un punct , iar cerul te zdrobeste cu imensitatea lui chiar deasupra , ce poti face altceva decat sa te cufunzi in tine si sa vezi altfel EU-ul. Legat de maini si de picioare de balansoar , iti bati alternant secundele vietii ca si cum ai fi propriul tau metronom. Iti vine sa le numeri , sa le respiri , sa le mesteci. Si tot ce ramane dupa acest experiment e gustul amar al neimplinirii , sau mirosul de frunze arse de la-nceput de toamna , sau numarul clipelor de asteptare de pe o banca verde. O noua partitura , in acelasi ritm , la pianul vietii fara bemoluri si diezuri clare , fara tonuri si semitonuri , doar o muzica amestecata si nedeslusita de mirosuri , gusturi si senzatii ...tu dirijor dar si interpret, pe orizontala prispa a vietii. Asa imperfecta cum e ea .....