miercuri, 20 octombrie 2010

Amintiri fetale

Acum ceva ani ,cam pe la ora asta incepeam sa ma pregatesc de festin. Incercam inghesuit sa-mi imbrac costumul de sarbatoare - un costum de Adam harazit de astre, faceam ultimele vocalize pentru primele strigate de libertate si imi pregateam plamanii nerodati sa-i umplu cu aer caldut si intepator. Aveam par tepos iar miscarile inca neregulate dar organice , priveam totul ca prin ceata si cunosteam decat prin feeling doar o singura persoana. Imi era draga inca de atunci , fusese buna cu mine in tot rastimpul de cand o cunosteam si, desi ii simteam tandretea si uneori ii auzeam vocea calda cand ciuleam atent urechile ca sa o aud mai bine , mi se parea departe. Stiam insa ca-mi va fi aproape orice s-ar intampla si ca in dansul vietii ce va urma, va fi mereu cu mine. Imi era teama de necunoscut dar aveam si o curiozitate in a-l infrunta, imi placea sa fiu asa pur si nepregatit si simteam nevoia de miscare . Imi doream grativatie si infinit, senzatii si ritm alert, dar mai ales imi doream lumina. Ma simteam singur si chiar ma incruntam la ideea ca as putea sa raman asa singur mereu , ca nu mai exista si altii ca mine . Insa aveam speranta ca toate lucrurile au fagasul lor spre bine si voiam sa (ma) ajut in sensul asta . Simteam ca ma asteapta si altii ca mine pe care ii voi iubi si aceasta atractie prezumtiva ma emotiona si mai tare . Cum or fi ei ? Cum or arata si mai ales au tot asa pielea zbarcita ca a mea ? Asta nu-mi placea deloc la mine ... ca sa va marturisesc sincer.
Era duminica , costumul imi venea bine chiar ma simteam perfect in el , am incercat sa-mi indrept cararea mereu zburlita si sprancenele aruncate in toate directiile si nerabdator am dat sa ies ... Cam inghesuiala, tot felul de operatii ciudate la vama dar deodata s-a facut lumina. Lumina pe care o asteptasem atat, acum parca ma orbea. Inima imi batea cu putere si stiu ca mi-a venit sa tip tareeee ca sa arat ce pot si sa atrag atentia . Si chiar am reusit . Toti erau cu ochii pe mine si in imbulzeala aia abia am zarit ceasul din salonul alb care indica ora 2 . Pareau ca vorbeau alta limba si ii priveam sfios dar si putin intrigat de situatie. Nici ei nu pareau ca ma inteleg prea bine insa pareau mai familiali cu mine decat imi pareau ei mie.Imi tot spuneau intr-un fel , un cuvant pe care ulterior l-am auzit foarte des rostit de altii si prea putin de mine . O cautam totusi din priviri pe EA si am simtit-o doar atunci cand m-a strans la pieptul ei pentru prima data . I-am simtit caldura si asta m-a toropit deodata. Ma luase un somn, probabil toata agitatia ma obosise si nici macar politetea de a duce mana la gura cand cascam nu am mai putut-o etala. Dar aveam impresia ca toata lumea e a mea si atunci a fost prima data cand am simtit ca ma nascusem. Show-ul vietii incepuse si pentru mine.Tot ce trecuse era cel mai usor dans posibil . Aveam sa constientizez mai tarziu asta .....

Oooooo, ce somn mi s-a facut din nou ! E aproape 2 si imi pregatesc costumul calcat. Adorm usor , cu gandul la mama, la cei dragi si la o noua renastere. Cea de fiecare zi.

vineri, 1 octombrie 2010

Regula de trei (deloc simpla )....

Un batran mi-a spus odata "secretul celor 3 " si am incercat-o de atunci o perioada , dupa care recunosc ca m-am lasat , si de atunci uneori o folosesc drept o acoperire de ultim moment pentru toate intamplarile fericite sau nu ( mai ales ) din viata mea . Secretul spunea , si e bine sa verifici si tu , ca toate intamplarile de acelasi fel ( cele bune si apoi cele mai putin bune ) au o ciclicitate data de periodocitatea cifrei 3 . Trei lucruri bune apoi 3 mai putin bune si tot asa . Pare o teorie simplista si canonica , dar treimea asta are atatea rezonante in existenta noastra incat e posibil sa existe daca nu ca un adevar relativ macar ca o influientare voita a ei spre o rotatie uniformizatoare si suficienta . Devine astfel 3 limita de suportabilitate a binelui si a raului deopotriva , o medie a existentei fara plictis ( nu ai vazut si oameni care se plictisesc de atat bine ? ) ???

Povestind in trei cu ploaia .

Nu sunt genul care sa intre in pasa monologului fara a fi manat de la spate de atmosfera aia calda care iti face sufletul sa planga torcand usor din cotloanele lui catre ceilalti . Cred ca sunt in egala masura vorbitor si ascultator, desi derapajele laterale vin sa intareasca convingerea ca nu pot fi monoton . Cateodata imi vorbesc mie , imi povestesc amintiri , imi retraiesc fericiri si astfel ma incarc de doua ori de energia clipelor frumoase - o data ca povestitor si o data ca ascultator . Apoi patinez concentric pe linia gandurilor in jurul lor incercand ,strangand cercul , sa ma apropii de esenta fiecarei amintiri , gand , cuvant . Azi ploia m-a facut asa si,  desi sunt meteodependent , ieri am reusit sa o ignor. Ma simt mereu vinovat fata de ea . Ca n-am reusit sa o cuprind destul , ca n-am avut curajul sa o patrund si sa trec de raceala ei , ca nu mi-am dorit-o poate nu atat de mult dar macar la fel de febril ca soarele. Drept pentru care, atunci cand o privesc si mai ales cand ma atinge pe umeri ,ma comport cu ea ca si o veche iubire ucisa , ca mai toate , din nu se stie ce motiv .

Le jeux sont fait , rien va plus !

Rareori fac pariuri. Pana si atunci cand le fac e doar o joaca, caz in care trebuie sa stiu sigur ca voi castiga sau pur si simplu testez altceva. Deseori insa folosesc ca si miza o zi din viata si bineinteles tot atunci cand stiu sigur ca voi castiga. Mereu am fost uimit cu cate usurinta se accepta aceasta miza , cu cate nonsalanta se pierde si cu cate normalitate se uita nepretuita cedare a dreptului de a trai de parca ar fi bunul propriu al cuiva. Aproape la fel cum ai pierde 3 lei pe strada prin buzunarul spart al pantalonilor. Oare nu asa se petrece si in ultimele clipe de viata a fiecaruia dintre noi? Un joc de carti sau o ruleta ruseasca si apoi totul este strans de crupier si trecut din dreptul tau in dreptul mortii.Acum ceva vreme certam pe cineva care a "muscat" din placerea riscului dandu-i o conotatie de cadou( dar )al zilei pierdute in pariu cam asa :

Ai considerat doar continutul unei zile din viata ta pus pe hartie si lipsit de caldura trairilor si de transpiratia emotiilor . Desi trocul parea machiavelic , era vorba de o zi in care sa poti povesti o viata , in care sa poti faci liber lucruri cat poate o viata , in care sa poti simti insasi viata si care sa-ti ramana pentru restul zilelor ca un model de viata . Vei putea spune atunci ca ai daruit o zi din viata ta daruindu-ti-o mai intai tie . Sa poti ulterior sa-i numeri clipele, atat de adanc sa fie santul lasat in urma lor , sa poti sa le auzi reverberatia - atat de sonora sa ramana in vinilul constintei , sa arda atunci cand inchizi ochii si incerci sa o retraiesti si sa smulga parfum de lacrimi pe mangaiere de obraz fierbinte . Si apoi sa zici ca a fost ca si cum e , ca va mai fi ca si cum a fost, incalcind trecutul , prezentul si viitorul intr-o minge de foc adimensionala care fierbinteste totul la fiece accesare a aducerii ei aminte . Cu tot ce poate determina ea intru. Fara prea mare atentie la conformitatea sau neconformitatea realitatii exterioare , decat la aerul respirabil, ca un catalizator al arderilor , ca singura legatura cu materialul, cu spatiul , cu timpul, cu planeitatea existentei noastre si doar cu inaltarea prin ardere .

Wake me up when september ends ....

Iti simt tristetile si lacrimile sufletului curgand usor pe valea sufletului . Picaturile cad , iar zgomotul-ecou , nascut din suferinta lor , destainuie haul prapastiilor din tine. Ma aplec recunoscator melancoliei tale , ca in fata unei mame care dupa un travaliu lung si dureros isi renaste viata , stiind ca ea e cea care-mi sufla in ceafa cuvantul si-mi invioreaza astfel sufletul. Dar parca mi-e inima zimtata de vantul care pare cronic atunci cand suiera luandu-te pe sus . Iti mai simt ochii umeziti de caprioara , atenta insa la fiecare nevinovata miscare de frunze ce se ridica in adierea deja tomnatica a aerului tare cu care stiu ca-ti place sa-ti umplii narile tremurande adulmecandu-l. E doar izvorul ,al carui susur neuniform te imbie la degustare . Si fiecare picatura curge , nemaifiind ca cea dinainte . E lipsit de ciclicitate si nimic din ce e azi , maine nu va mai fi la fel . Nu vei sti ce a fost ieri gustandu-l azi si nici cum va fi (daca va mai fi ) maine . Iti scalda buzele , atingandu-le conturul usor si delicat , iti calca usor limba si apoi te cuprinde din interior spre exterior in bratele puternice desi nevazute . Prima picatura o cere pe a doua si tot asa ...setea devine obisnuinta , iar obisnuinta poate deveni acaparatoare . Ca o lasi sau ca te impotrivesti ea isi face drumul, din cap si pana-n picioare , insistand in locurile in care emotia tasneste in gheizere de placere . Apoi se topeste determinand efemera dorinta , lasata uneori atat de nestingherita , din cauza unor lamentabile  frici si prejudecati .

... Voi fi fost floarea campului de viata al cuiva ? - retorism trist si tomnatic apasat deopotriva pe tamplele timpului trecut si viitor .

....Si pasii, .... pasii ai cui sunt ?

http://www.youtube.com/watch?v=KjNJmwwf7QA

Sunt aici ...

"Sunt aici pentru ca te-ai intrebat ce rost ai. Sunt aici ca sa ai la ce te gandi intre doua secunde. Sunt aici sa te surprind. Sunt de partea ta si atunci cand nu vrei sa ridici ochii din pamant. Sunt aici cand simti ca fara aripile tale te prabusesti. Sunt aici cand vrei sa te ascunzi in singuratatea unei inimi ce-ti pompeaza batai de suflet. Sunt aici cand vrei sa spui somn usor si nu-ti amintesti nici un cantec de leagan. Sunt aici cand zaresti singura usa dintr-un perete de sticla si nu stii sa o deschizi. Sunt aici pentru ca ai invatat sa mergi…Eu stiu unde duce drumul tau. Sunt aici doar pentru a-ti da drumul la maini. Nu iti pot oferi averea unei vieti de lux, nu te pot minti cu dulceata unei dimineti, nu te pot amagi cu aroma unei cafele si nu pot aprinde un sir de lumini dintr-o bataie de picior. Nu pot opri tristetea la mijlocul unei zile. Raman insa de partea ta ! Sa speram, sa aruncam o rasuflare peste aceiasi pasi pe care ii calcam orbi. Sunt aici sa iti spun ca poti imprumuta visele mele .Tu respiri, eu iti dau timp."

Pas la pas cu iubirea .

Sa nu fii niciodata multumit si sigur in dragoste . E semn de plafonare si dupa incepe haosul . Nu poti fi multumit cu doar o clipa din infinit ci cu infinitul insusi, daca vrei sa-l gusti cu adevarat . In plus, nici iubirea si nici ce decurge din ea nu e o marime masurabila , daca se intampla e semn de declin . Iubirea ESTE si atat - asta trebuie sa fie deajuns . Ea se simte , se traieste , nu se compara ,nu se pretinde , nu se poate cersi , impune , lua inapoi si alte operatii infantile de jocuri de copii . Se naste singura si atat face pentru sine . Restul o facem noi inclusiv "sinuciderea" ( moartea prin iubire ) ei . Caci murim prin fiecare moarte a ei pentru a ne renaste phonexian dupa ce durerea nu mai naste durere ci speranta . Si apoi dispare si ceata de peste toate ,lucrurile devin mai clare si avem curajul de a rostui amintirile, secundele fostei iubirii , trairile , fiecare la locul lor in cutia cu experiente de viata . Apoi,la loc in block-starturi pentru urmatorul tur , cu noi sperante , noi viziuni si noi pretentii .

Corida vietii ....

Viata e o continua lupta . Incepe la nastere si se termina, nu cu moartea ci ,atunci cand ai lasat sabia jos . Atunci toate scuturile , pe care cu greu te-ai chinuit sa le faci , sa le intaresti , sa le faci invulnerabile fac in cadere un zgomot infernal care se aude pretutindeni . Sacalii recunosc acest zgomot , isi ciulesc urechile , isi maresc narile si toti muschii lor felinici se incordeaza . Se schimba directii , tintele minore sunt abandonate iar mirosul de sange, sange galgaind si curgand printre coltii nemilosi intarata spiritul de jungla . II auzi dandu-ti tarcoale , inconjurandu-te cu fuga lor nebuna in jocul acela halucinant care parca te hipnotizeaza , te fixeaza cu ochii lor convulsionati si asteapta sa cazi singur ; chiar si-asa fara aparare esti o prada valabila . Cat ti-ai dori atunci sa fi avut sabia in mana sau macar un ciot din ea , sa mori luptand ca de la egal la egal , sa-ti alegi scutul care-ti va cara lesul si sa apuci sa simti in nari vantul care-ti va rotunji bratele crucii de-a lungul vremii . Sabia e franta insa , esti cu mainile goale , cu trupul dezgolit , singura putere e acceptarea . Poti doar sa ridici capul , salele te indoaie , genunchii nu te mai asculta , iar mainile ...off mainile nici a se ruga nu mai stiu . Circul continua ....esti gladiatorul propriei tale morti si speranta nu mai exista . Doar o singura alegere . Un strigat .In asta sta viitoarea poveste a vietii tale .Daca strigatul tau te va face remarcat si moartea te va recunoaste , caci a pus de mult ochii pe tine alegandu-te din multime , vei scapa de aceasta corida inegala in care esti prada durerii , angoaselor , remuscarilor , nebuniei , bolii, anxietatii . Un vultur te va lua si te va ridica spre inaltimi pana cand te vei contopi cu lumina . Apoi mister ....


......Iata cum viata nu e doar o lupta ci si un teatru . Vrei pe scena sub lumina reflectoarelor ? S-ar putea sa fii remarcat timpuriu !!!! Tanjesti dupa maretia aprecierii maselor ? S-ar putea sa fii remarcat timpuriu !!!! Vrei sa fii pustnic iar in pustietatea din jurul tau sa tronezi in fata singuratatii tale ? S-ar putea sa fii remarcat timpuriu !!!!
Voaluri , atitudini, masti , fandari , paravane , disimulari , cosmetizari - arsenalul sabiilor facile . Si cei care-si au doar propriul suflet in mainile infrigurate ? Cei care constientizeaza ca nici macar trupul nu e al lor ci al eternitatii ? Macar sfarsi-vor bine in neant ?

Despre sinceritate

Sinceritatea nu ingradeste libertatea celuilalt ci dimpotriva ii confera si mai multa libertate .Si poate de aceea e atat de dorita . Deschizandu-te optiunile celuilalt se maresc ,capata claritate si astfel alegerea e mult mai diversa . Un om care nu poate fi sincer nu ofera optiuni ci doar posibilitatea de te multumi si mai mult cu optiuni de neverificat . Ori, toti cautam lucruri clare , adevarul care sa ne permita, dincolo de satisfactia si implinirea de a-l gasi, sa mergem mai departe . De aceea multi dintre noi nu reusim sa performam, pentru ca ne oprim in maruntisuri care ne consuma timpul si resursele,pentru ca pe cat de marunte sunt, pe atat de importante si necasare pasului urmator ne sunt . Ne invartim ,astfel, in jurul cozii si ,pana sa o prindem si sa ne dam seama chiar ca ea nu e ceea ce cautam, timpul trece .
Reticenta in fata deschiderii ( care nu e sinonim cu minciuna ) este si o forma de egoism , incercam ,din frica de a nu fi rejectati ,sa ascundem indoielile sufletului nostru , slabiciunile . Deschiderea sufletului e o forma de daruire , cand nu simti ca o poti face inseamna ca nu esti capabil sa te daruiesti total . E ca privirea care atunci cand simti caldura celuilalt o ridici din pamant si o daruiesti celuilalt care te patrunde . E la fel ca sexualitatea pe care tot din dorinta de daruire nu o poti limita doar la anumite parti ale corpului caci nu ar mai fi daruire totala .Ingradirea constienta a daruirii nu e numai rodul lipsei de exercitiu ci lipsa increderii in sine . Esti in acelasi timp si gardian si comoara . O aperi dar si vrei sa fie gasita .Ori baleierea aceasta si conflictul derivat din dualitatea asta consuma energie si timp , e un task suplimentar caruia trebuie sa i te dedici. E ca un joc de sah singur cu ambele culori .Ca sa fii gardian trebuie sa fii macar rece iar asta are tendinta de a ingheta sangele si simtamintele pe durata de viata a personajului . Pana sa apuci sa-l combati raceala revine . Si uite-asa frica de a deschide si de a impartasii nu e libertate ci constrangere . Si toate astea din frica de a nu ...rani , dezamagi ,etc ? Nu e prea mult fata de placerea de a fi liber fara fricile derivate din astea .Sau e mai mare frica de fi gol in fata celuilalt ? Sunt insa atat de putini care ar fi capabili sau ar dori sa-ti subjuge sufletul ! Mai toti se multumesc sa-ti subjuge trupul si asta pot sa-l faca poate . Insa sufletul si mai ales unul deschis nu-l va putea face nimeni .
Toti cei din fata noastra sunt oglinzi . Unele inghit totul si nu reflecta nimic . Eu am incercat sa fac altfel si sa consider reflexia un fenomen care sa-i permita celuilalt sa se vada chiar cu fenomenele de distorsiune inevitabile unui mediu disipativ care exista intre noi . Desi pare a fi un experiment desuet si lipsit de urmari spectaculoase poate ca merita facut de noi toti , macar cateodata ....