marți, 5 ianuarie 2010

Scrisori catre Dumnezeu

La initiativa unui prieten , Pepi Mustateanu ,un grup legat deja de niste tabieturi anterioare , ne-am apucat de comunicat cu divinitatea , chiar asa unilateral cum pare . Si pentru ca stilul epistolar ni s-a parut cel mai potrivit iata ce mi-a iesit mie .

" M-am gandit sa incep cu un apelativ , dar n-am gasit niciunul potrivit . Toate erau ori prea curtuazice si umane( gen : stimate domnule , dinstins domn ...) ori prea familiale ( draga domnule , prietene drag ... ) . Asa ca am abandonat ideea . Apoi m-am gandit ce fel de scrisoare sa fie : de multumire , o rugaciune , una in care sa-ti cer socoteala , una de hulire ? De data asta am facut bine ca am gandit mai mult , am gasit o solutie cred prea rar folosita . Desigur vreti s-o stii,asa ca , iti voi curma curiozitatea : e o scrisoare de compatimire . Dar ce spun eu ...tu deja stiai asta inaintea mea .
Pentru inceput am incercat sa lucrez la atitudine asa ca m-am ridicat pe varfurile picioarelor mimand o privire agatata de cat mai sus si mult prea serioasa . Apoi m-am vazut intins in zeflemea pe covor , cum imi place mie sa stau cateodata ca sa ma relaxez si sa privesc in sus cu un zambet sugubat in coltul gurii . Nici asta nu a fost pe gustul meu , asa ca mi-am luat genunchii in brate si am inceput sa privesc, serios si calat pe seriozitatea incercarii mele ,drept in ochi personajul . Si asta mi-a fost cel mai greu cu putinta in cariera mea de privitor si crede-ma privesc des si apasat , pana in profunzimea relativa de care pot sa dau dovada .
Nu voi admite niciodata lipsa interlocutorului , ar insemna sa admit o posibila nebunie . Ar inseamna sa neg existenta lui si nu asta vreau nici in cazul de fata. Poate unii ar putea spune ca e foarte usor . Nimeni nu te poate contrazice , nimeni nu probeaza contrariul , orice spui va fi adevarat si corect, aprioric, inainte de a le spune . Eu insa stiu ca nu e asa, si, tocmai de aceea , mi-am luat o sarcina grea , chiar una dintre cele mai grele : sa te compatimesc pe tine , Dumnezeu . Probabil ca altii au facut si mai mult de-atat , Cioran s-a luat la tranta cu el , eu doar atat imi permit ...si asta cu greu ...

Ei bine ...da , te compatimesc . Asa impersonal cum suna . Noroc ca nu mereu si nu in acelasi fel . Si mai ales nu pentru orice . Sa incep cu recunoasterea neputintei de a nu putea fi Dumnezeu ? Nuu, voi incepe cu faptul ca n-as putea sa-mi suport sosiile mereu cu sabia in coaste . Sa le simt suflarea rece in ceafa, « spusa « in limbi diferite , dar cu aceeasi indoiala declarata . Sa fiu eu insumi personajul atator carti diferite ca structura dar sinergice in sens , sa mi se puna in gura vorbe pe care nu le-am spus niciodata si ganduri pe care nu le-am gandit vreodata . Sa ma uit la pretinsul meu portret si sa vad chipuri diferite .
Te compatimesc pentru zilnica si inmiita ridicare si coborare pe cruce , provocata de semenii mei . Te compatimesc pentru neincrederea cu care de cele mai multe ori copii tai te privesc . Probabil ca unii ar ierta si asta usor si stiu ca esti unul din putinii care chiar o fac . Dar sa inghiti hulirea in tacere , iar o eventuala lectie a ta sa fie tratata ca o fatalista pagina de destin ?
Te compatimesc pentru faptul de a sti prea multe adevaruri absolute , pentru faptul ca nu ai ocazia sa te indoiesti si ca nu ai parte de frumusetea de a cauta solutii , pentru lipsa de exuberanta a obtinerii unei victorii ( caci la tine toate actiunile sunt victorii ) , pentru inexistenta viitorului in sine macar ca notinune .
Banuiesc ca timpul e angajatul tau credincios , e degetul cel mic pe care ne invarti pe toti si pe care , la nevoie , il poti derula inainte si inapoi dupa cum ti-e pofta . Ei bine pentru asta nu stiu daca te compatimesc ..scuza-mi inconsecventa .
Te compatimesc ca mereu ai dreptate , chiar si atunci cand aparent nu pare ; si pentru simplu fapt ca nu stii ce e frica .
Ma gandesc deasemeni ca nu ai un dumnezeu al tau pe care sa-l iubesti ,care sa fie ultima ta scapare in care sa crezi , ultima reduta si pe care eventual uneori sa-l compatimesti . N-ai in ce-ti sprijini nepuntinta , punctul de care un muritor ar avea nevoie sa schimbe lumea , la tine e o imensitate.
MA intreb care sunt limitele tale si cum definesti nesfarsitul ? Si ce e infinitul nostru pentru tine ? Probabil un punct in care te simti stangher spatial si temporal .
Te compatimesc pentru singuratatea ancestrala care probabil atarna greu uneori . Te compatimesc pentru faptul ca nu stii ce e aia tanafobie si ca nu ai in buzunar niciun certificat – nici de nastere si nici de deces.
Insa te mai compatimesc si ca vezi din timp , micile noastre strategii, glumitze , intoarceri de condei , rastalmaciri si tachinari , fara a prinde placuta senzatie de trecere din inaltul cerului in fundul pamantului si invers pe care il creeaza astfel de stari .
SI chiar acum , te compatimesc ca stii ce curpinde scrisoarea asta , inainte de a vedea si simti ca ea e sincera si mi-o insusesc pe deplin , ceea ce imi da iar un sentiment de inutilitate a actiunii .
Nicio materialitatea n-ar putea cuprinde atatea calitati si starni atata invidie sau compatimire asa ca atunci cand cred in tine , caci cu siguranta o fac , te simt energetic doar , si mi-esti deajuns asa atotcuprinzator .
Ei bine , si daca am ajuns sa te compatimesc pentru toate acestea inseamna ca te iubesc , daca te compatimesc inseamna ca iti pot ierta orice , caci iti recunosc ca stiuta greseala . Dar cel mai mult inseamna, ca eu cred ca a fi om poate fi dumnezeesc si invers nu , iar ca existi in ficare din noi prin toate lucrurile bune care ni se intampla e o explicatie pentru faptul ca mereu completat de la fiecare dintre noi muritorii cu cate ceva bun , esti superior noua .
Asa ca au dreptate unii, nici sa te compatimesc nu pot , tot iubire inseamna ... Asa ca , sa fii iubit Dumnezeul meu si al tutorora, e singura actiune pe care o putem indrepta asupra-ti ! Orice altceva e desertaciune ."