Sunt aici ...

"Sunt aici pentru ca te-ai intrebat ce rost ai. Sunt aici ca sa ai la ce te gandi intre doua secunde. Sunt aici sa te surprind. Sunt de partea ta si atunci cand nu vrei sa ridici ochii din pamant. Sunt aici cand simti ca fara aripile tale te prabusesti. Sunt aici cand vrei sa te ascunzi in singuratatea unei inimi ce-ti pompeaza batai de suflet. Sunt aici cand vrei sa spui somn usor si nu-ti amintesti nici un cantec de leagan. Sunt aici cand zaresti singura usa dintr-un perete de sticla si nu stii sa o deschizi. Sunt aici pentru ca ai invatat sa mergi…Eu stiu unde duce drumul tau. Sunt aici doar pentru a-ti da drumul la maini. Nu iti pot oferi averea unei vieti de lux, nu te pot minti cu dulceata unei dimineti, nu te pot amagi cu aroma unei cafele si nu pot aprinde un sir de lumini dintr-o bataie de picior. Nu pot opri tristetea la mijlocul unei zile. Raman insa de partea ta ! Sa speram, sa aruncam o rasuflare peste aceiasi pasi pe care ii calcam orbi. Sunt aici sa iti spun ca poti imprumuta visele mele .Tu respiri, eu iti dau timp."

Pas la pas cu iubirea .

Sa nu fii niciodata multumit si sigur in dragoste . E semn de plafonare si dupa incepe haosul . Nu poti fi multumit cu doar o clipa din infinit ci cu infinitul insusi, daca vrei sa-l gusti cu adevarat . In plus, nici iubirea si nici ce decurge din ea nu e o marime masurabila , daca se intampla e semn de declin . Iubirea ESTE si atat - asta trebuie sa fie deajuns . Ea se simte , se traieste , nu se compara ,nu se pretinde , nu se poate cersi , impune , lua inapoi si alte operatii infantile de jocuri de copii . Se naste singura si atat face pentru sine . Restul o facem noi inclusiv "sinuciderea" ( moartea prin iubire ) ei . Caci murim prin fiecare moarte a ei pentru a ne renaste phonexian dupa ce durerea nu mai naste durere ci speranta . Si apoi dispare si ceata de peste toate ,lucrurile devin mai clare si avem curajul de a rostui amintirile, secundele fostei iubirii , trairile , fiecare la locul lor in cutia cu experiente de viata . Apoi,la loc in block-starturi pentru urmatorul tur , cu noi sperante , noi viziuni si noi pretentii .

Corida vietii ....

Viata e o continua lupta . Incepe la nastere si se termina, nu cu moartea ci ,atunci cand ai lasat sabia jos . Atunci toate scuturile , pe care cu greu te-ai chinuit sa le faci , sa le intaresti , sa le faci invulnerabile fac in cadere un zgomot infernal care se aude pretutindeni . Sacalii recunosc acest zgomot , isi ciulesc urechile , isi maresc narile si toti muschii lor felinici se incordeaza . Se schimba directii , tintele minore sunt abandonate iar mirosul de sange, sange galgaind si curgand printre coltii nemilosi intarata spiritul de jungla . II auzi dandu-ti tarcoale , inconjurandu-te cu fuga lor nebuna in jocul acela halucinant care parca te hipnotizeaza , te fixeaza cu ochii lor convulsionati si asteapta sa cazi singur ; chiar si-asa fara aparare esti o prada valabila . Cat ti-ai dori atunci sa fi avut sabia in mana sau macar un ciot din ea , sa mori luptand ca de la egal la egal , sa-ti alegi scutul care-ti va cara lesul si sa apuci sa simti in nari vantul care-ti va rotunji bratele crucii de-a lungul vremii . Sabia e franta insa , esti cu mainile goale , cu trupul dezgolit , singura putere e acceptarea . Poti doar sa ridici capul , salele te indoaie , genunchii nu te mai asculta , iar mainile ...off mainile nici a se ruga nu mai stiu . Circul continua ....esti gladiatorul propriei tale morti si speranta nu mai exista . Doar o singura alegere . Un strigat .In asta sta viitoarea poveste a vietii tale .Daca strigatul tau te va face remarcat si moartea te va recunoaste , caci a pus de mult ochii pe tine alegandu-te din multime , vei scapa de aceasta corida inegala in care esti prada durerii , angoaselor , remuscarilor , nebuniei , bolii, anxietatii . Un vultur te va lua si te va ridica spre inaltimi pana cand te vei contopi cu lumina . Apoi mister ....


......Iata cum viata nu e doar o lupta ci si un teatru . Vrei pe scena sub lumina reflectoarelor ? S-ar putea sa fii remarcat timpuriu !!!! Tanjesti dupa maretia aprecierii maselor ? S-ar putea sa fii remarcat timpuriu !!!! Vrei sa fii pustnic iar in pustietatea din jurul tau sa tronezi in fata singuratatii tale ? S-ar putea sa fii remarcat timpuriu !!!!
Voaluri , atitudini, masti , fandari , paravane , disimulari , cosmetizari - arsenalul sabiilor facile . Si cei care-si au doar propriul suflet in mainile infrigurate ? Cei care constientizeaza ca nici macar trupul nu e al lor ci al eternitatii ? Macar sfarsi-vor bine in neant ?

Despre sinceritate

Sinceritatea nu ingradeste libertatea celuilalt ci dimpotriva ii confera si mai multa libertate .Si poate de aceea e atat de dorita . Deschizandu-te optiunile celuilalt se maresc ,capata claritate si astfel alegerea e mult mai diversa . Un om care nu poate fi sincer nu ofera optiuni ci doar posibilitatea de te multumi si mai mult cu optiuni de neverificat . Ori, toti cautam lucruri clare , adevarul care sa ne permita, dincolo de satisfactia si implinirea de a-l gasi, sa mergem mai departe . De aceea multi dintre noi nu reusim sa performam, pentru ca ne oprim in maruntisuri care ne consuma timpul si resursele,pentru ca pe cat de marunte sunt, pe atat de importante si necasare pasului urmator ne sunt . Ne invartim ,astfel, in jurul cozii si ,pana sa o prindem si sa ne dam seama chiar ca ea nu e ceea ce cautam, timpul trece .
Reticenta in fata deschiderii ( care nu e sinonim cu minciuna ) este si o forma de egoism , incercam ,din frica de a nu fi rejectati ,sa ascundem indoielile sufletului nostru , slabiciunile . Deschiderea sufletului e o forma de daruire , cand nu simti ca o poti face inseamna ca nu esti capabil sa te daruiesti total . E ca privirea care atunci cand simti caldura celuilalt o ridici din pamant si o daruiesti celuilalt care te patrunde . E la fel ca sexualitatea pe care tot din dorinta de daruire nu o poti limita doar la anumite parti ale corpului caci nu ar mai fi daruire totala .Ingradirea constienta a daruirii nu e numai rodul lipsei de exercitiu ci lipsa increderii in sine . Esti in acelasi timp si gardian si comoara . O aperi dar si vrei sa fie gasita .Ori baleierea aceasta si conflictul derivat din dualitatea asta consuma energie si timp , e un task suplimentar caruia trebuie sa i te dedici. E ca un joc de sah singur cu ambele culori .Ca sa fii gardian trebuie sa fii macar rece iar asta are tendinta de a ingheta sangele si simtamintele pe durata de viata a personajului . Pana sa apuci sa-l combati raceala revine . Si uite-asa frica de a deschide si de a impartasii nu e libertate ci constrangere . Si toate astea din frica de a nu ...rani , dezamagi ,etc ? Nu e prea mult fata de placerea de a fi liber fara fricile derivate din astea .Sau e mai mare frica de fi gol in fata celuilalt ? Sunt insa atat de putini care ar fi capabili sau ar dori sa-ti subjuge sufletul ! Mai toti se multumesc sa-ti subjuge trupul si asta pot sa-l faca poate . Insa sufletul si mai ales unul deschis nu-l va putea face nimeni .
Toti cei din fata noastra sunt oglinzi . Unele inghit totul si nu reflecta nimic . Eu am incercat sa fac altfel si sa consider reflexia un fenomen care sa-i permita celuilalt sa se vada chiar cu fenomenele de distorsiune inevitabile unui mediu disipativ care exista intre noi . Desi pare a fi un experiment desuet si lipsit de urmari spectaculoase poate ca merita facut de noi toti , macar cateodata ....

Rascolind prin mine. Episodul 9 - Dileme existentiale .

20 –09-2004


Astazi am chef de scris , de vorbit , de comunicat cu cineva .De fapt nu numai astazi ci de cateva zile . Astazi am gasit o modalitate de a refula . Pana si eu cu mine parca nu mai avem ce discuta .Aceasta stare, pe care mi-a indus-o cred cineva ,incearca sa ma generalizeze si ma roade . As vrea sa pot sa am cu cine sta de vorba , chiar si singur , sa fiu doar ascultat si nimic mai mult . Nu e un chef de palavrageala si nici nimicuri n-as putea spune . In acelasi timp simt ca n-as face-o cu oricine , de aceea sunt doar cu o foaie alba in fata .Fidela , ascultatoare dar nu neaparat grabita sa asculte chiar orice , cuminte dar in acelasi timp curioasa cu restul ei de alb in scadere , simpla dar in acelasi timp rafinata daca tinem seama cate a auzit in lumea asta .
Sa fie criza existentiala avand in vedere ca exact peste o luna voi mai pasi memorabil catre apus ? Chiar ma minunam ca in ultimul timp nu ma atrage deloc viata din cluburi .Nu ma mai asortez cu varsta , stilul de dans , apucaturile si nici chiar cu ritmul de acolo . Muzica ritmata doar ma deconecteaza , e fundalul de linistire . In acelasi timp tanjesc dupa o muzica de ascultat, dupa o piesa de teatru cu incarcatura emotionala ( si mai putin comedii ) dupa o carte cu un mesaj filosofic , dupa un film cotit de limita teatralului si a actiunii generatoare de suspans .
Cateodata ma simt tanar , dispus la nebunii , la dezinvolturi , la iubire . Imi lipseste curajul de a trage o fasie croita dintr-o astfel de realitate peste mine . Am fost intotdeauna retinut fata de mine si fata de ceilalti si de cele mai multe ori asta m-a facut sa pierd . De multe ori n-am reusit decat sa cuantizez personal pierderea , si cred cu subiectivismul normal sa fi facut o subevaluare , astfel incat sa nu realizez cu adevarat ceea ce am pierdut .
De prea putine ori m-am pierdut pe mine sau cel putin asa cred .In ultimul timp insa am ajuns sa ma gandesc mai mult la mine , sa am curajul sa ma privesc asa cum ma vad altii , sa am curajul sa accept aceasta realitate sau dimpotriva. Un episod al vietii : cunoasterea de sine . Mult prea tarziu ca sa pot trece prea curand la un nivel superior. Am invatat sa apreciez lucruri care pana acum treceau pe langa mine sau pur si simplu le omiteam pe cat posibil din existenta mea simpla . Durerea – de exemplu. E ca lamaia . E frumoasa cand o privesti si acra cand o servesti . E ca focul : parjoleste in juru-i dar lasa loc de intoarcere … Speranta care nu moare niciodata .Cenusa . Oricand pasibila a fi capabila de renastere. Nimicul din care renaste ceva .Speranta materializata fara vlaga .
Durerea simpla si atotcuprinzatoare e generatoare de haos , dar cand ea e impletita si cu fericire e un amestec datator de viata care revigureaza , incanta si induce sublimul . Am ajuns sa-mi doresc aceasta latura a vietii ca o retusare temperativa a fericirii , am ajuns sa cred in dualitatea fericirii cu a durerii intr-atat incat sa-ncep sa gust dintr-una cu gandul la cealalta ? Sau sunt doar motive optimiste de a ma minti pentru un dram de incurajare in lupta pentru bine ?
Acum ma simt intr-un astfel de moment de echilibru precar - intre durere si placere . Simt ca sunt intr-o situatie fericita de a alege singur in ce cale s-o pornesc si parca as crede in regula nescrisa care cere alternarea lor . Acest lucru insa ma contrariaza si mai tare : intre a fi fericit acum sau placerea de a o savura linistit stiind ca furtuna a trecut iar urmatoarea e departe . Sunt si eu ca mai toti dintre noi in postura , zilnica de-altfel , de a ne colora destinele , de a refuza umilitorul banal , de a cere mai mult de la noi insine si de la cei din jur . A cere mai mult de la cei din jur ? Nici macar de la noi nu stiu daca e corect . Dincolo de familiarismul si posibilitatea de a comunica mai intens si mai rapid cu mine insumi nu vad nici o diferenta . Daramite sa cer ceea ce poate nu mi se cuvine sau nu se poate .
- Mai mult pentru mine , va rog ! Acum si atat .
Un egoism, care , ar spune cineva , e motorul progresului . Frumoasa acoperire pentru o slabiciune , pana la un anumit nivel , atat de omeneasca . Omul se iubeste pe sine progresiv de la nastere la moarte . La inceput nici nu-si da seama , apoi incearca sa se desprinda dintre semeni , sa se diferentieze, sa parvina , sa iubeasca dar tot pentru sine si apoi sa-i fie frica de moarte tot pentru sine . Asta e progresul ?
Sa pretinzi ca faci ceva pentru altii si de fapt totul , indirect de multe ori, e pentru tine . Doar sa pretinzi e crima , nu sa faci .De facut o facem toti si ne scuzam in diferite moduri sau nu , ii cerem Domnului iertare in rugaciunile noastre si apoi o luam de la capat .Cata suferinta sa poata cuprinda si El ? Si de ce numai suferinta ? EL nu traieste tot din dualitatea asta ? N- ar trebui sa se bucure de lucrurile bune care ni se intampla ? Aude doar durere si de prea putine ori fericirea din multumirile noastre

Racolind prin mine . Episodul 8 - Intre nastere si moarte

Sa fii izolat in gandurile tale e cel mai groaznic . O lupta continua cu aceleasi ganduri care au incapatinarea de a ramane fara orizont . Apasatoare ca o negura de toamna si lipsite de scop ca o moarte subita . Fara ajutor , doar cu tine insuti asaltat de intrebari , de raspunsuri pesimiste , fara cale de iesire din acest labirint sovaielnic de incert . Iata cum omului ii e frica de sine .Ii e frica de el insusi , de ceea ce ar putea vedea si afla despre el . De aceea e chinuitoare singuratatea . Tu cu tine insuti - un mariaj de prea putine ori reusit . Desi teoretic ar fi unele conditii ancestrale care ar ajuta aceasta uniune exista goliciunea aceasta care nu te lasa in acest ring , in proiectia propriului EU gol pe dinauntru si pe dinafara. Fara minciuna , fara sovaiala , fara seninatate , fara dezinvoltura – fara toate armele cu care facem din viata o netrebnicie ce se desira in clipe . Greu de trait asa, si fugim cautand victimele capabile sa-si imparta aceeasi nevoie pamanteana ca si noi . Timpul ii cerne , viata ii ravaseste sau ii aduna , iar noi dam in ei cu ce-apucam la-ndeamana . Razboiul de-a viata ! Inarmati cu pareri de rau si autoconsolari , cu suficiente scuze , lamentari si pardonabile replici , cu dileme si artificiale intersectii ideatice ( vezi a fi sau a nu fi ) la brau cu o constiinta vigilenta si calare pe ideea sortii crude si de nezdruncinat , trecem zi de zi prin para si foc pe toti din jur . Si apoi spre seara , daca nu si in alte momente ale zilei , ne plangem de cruzimea realitatii pe care ne este data sa o traim . Suntem arma Diavolului , furnicile care misuna prin aceasta cariera de smoala netopita ?Ajunge atata durere ?
....................................................................................
Suntem de cealalta parte ingerii puratori de sperante . Le nastem , credem in ele si le spulberam . Exact ciclul vietii noastre .Ne jucam de-a Dz. cu ele . Si pentru ca in mare parte esuam in aceasta incercare de plagiat cosmic , suntem blestemati sa ne traim esecurile mai puternic si mai constient dacat victoriile . Sa ne lamentam in fata lor mai ceva ca in fata propriilor reusite .
Reusesc oare ascetii sa se si hraneasca din atatea sperante ? Macar le gasesc un scop .
Ca mai toate ciclurile naturii , nasterea si disparitia lor sunt cele mai grandioase , mai nascatoare de senzatii incandescente. Sa nasti un vis - e un privilegiu , nu e o obligatie . De aceea femeile sunt mai visatoare , pentru ca au acest sentiment matern exersat sau poate chiar nativ mai elaborat . Poate chiar perioada de gestatie de 9 luni nu e intamplatoare . Poate fi unitatea de masura a vietii unui vis , cu multiplii sau submultiplii ei . Dar fara doar si poate singura care se lasa masurata si se incapataneaza sa ramana constanta . Tocmai de aceea - pentru ca e o constanta . Altfel evolutia ar fi avut nerusinarea sa o modifice convenabil .
O alta prea evidenta asemanare ar fi cea cu existenta viselor din timpul somnului .Nu vin oricand si nici la oricine , nu tin cont de stare deci pot fi si bune si rele dar au acelasi ciclu , de asta data artificial redus : apar , persista si dispar . Antrenamente ocazionale , vegheate de inconstient , pentru maretia viselor noatre din realitate. Incercari de rutina pentru un creier care are nevoie si el de exercitii pentru a cumpani un act al creatiei apropiat voit de perfectiune . Caci fara tagada , toti visam la mai bine , la mai mult , la mai sus , la mai mare , la absolut chiar .
Acum , abstract , de exemplu , mi-as dori sa pot face ceva astfel incat o multime finita de oameni sa poata sa-si aduca aminte de mine peste ani si ani cu drag .

Rascolind prin mine . Episodul 7 - Entropii interne

N-as sti sa spun cuiva ce am .Nici macar mie . E un disconfort intern, latent dar in miscare prin mine . Alternant ca sa nu fie monocolor , dar suficient ca sa poata fi catalogat ca dezagreabil . Nu mai sunt la varsta la care sa-mi placa ca toata lumea sa reactioneze pozitiv la cererile mele . Dimpotriva . O doza de contradictoriu bine argumentat ma revigureaza , ma face sa ma simt viu , mai uman , mai aproape de sentimentul de vinovatie care impune respect fata de celalalt dar e si mobilizator in acelasi timp . Nu –mi plac lucrurile usoare , nici nu ma dau in vant dupa dileme , prefer deci probleme rezolvabile - undeva ,candva .