marți, 23 decembrie 2008

de n-as fi fost eu primul, atunci cine ?

Am schimbat putin din inevitabilitatea dictonului care mi-a venit in minte ,de indata ce ideea de a deschide acest blog, odata realizata , a lasat un mare gol . Si iata-ma-s in aceeasi ipostaza ca acum cativa zeci de ani cand mi-am trimis mie insumi o vedere din prima mea tabara , de la Predeal .S-a intamplat ca am ramas cu o vedere in plus . Ori socotisem prost ( mi s-a intamplat de multe ori in viata ) - mereu am avut probleme cu aritmetica desi matematica mi-a placut , ori abandonasem din ignoranta pe cineva din lista celor care urmau sa afle ca sunt bine-sanatos, ca n-am pierdut nimic din opisul de pe interiorul valizei de carton si ca nu m-am batut cu nimeni . Si cum , din mandrie , vazand ca toti din jurul meu scriu absorbiti de caligrafia scolareasca iar eu aveam o dilema , m-am gasit , ca de multe ori de atunci incolo , ca fiind cea mai apropiata persoana la-ndemana . Adica la o intindere gratioasa de brat . Si uite-asa am reusit de-a lungul vremii sa plang cu mine , sa rad cu mine ( uneori chiar de mine , dar intr-un fel sugubat ) , sa ma bucur impreuna cu mine , in general sa fac multe lucruri cu mine . Mereu mi-am fost aproape as putea deci spune . Si-asa dezgolit , in fata eului personal , am avut incredere dar uneori si teama . Stiam ca nu ma pot ascunde , ca nu pot minti sau ocoli un adevar si mai stiu ca am fost mai mereu nefatarnic si chiar aspru cu mine . Am stiut mereu si n-am ascuns niciodata ca poate fi greu de trait cu mine , dar si interesant si incitant . Am probat-o pe pielea mea . Cred acum cu tarie si cu aceeasi piele , poate putin mai tabacita si mai neelastica , ca cine nu reuseste sa traiasca cu propriul EU e greu sa gaseasca alte variante fiabile . Sa fie asta definitia introvertitului din mine ? Dar ce sa caute un introvertit pe un blog ? Cu sufletul in mana si panatalonii in vine ? Salvation ? Reverberatii ale zguduielii vietii ? As vrea sa o numesc normalitate daca nu as detesta starea declarata de acest cuvant fatidic si mocirla care se intinde acaparator in spatele ei . Poate ca am invatat sa ma impac mai mult cu situatiile , desi stiu mereu ca am fost un pretentios si un curios de esenta lucrurilor . Sau e doar o stare temporara , ca stersul pe picioare inainte de a intra , tot incaltat insa , pe covorul moale al existentei . Moale nu in sensul de confortabil ci de fragilitate.
Si uite-asa , in miros de cozonaci , caci asa am fost rasfatat in ultimiii ani , imi fortez spiritul unui Craciun putin bulversat ,prin aceasta metoda virtuala . Ma ridic singur pe crucea infamiei si astept si cu neliniste dar si cu curiozitatea incepatorului , primele rafale de pietre catre pieptul scos la mezatul expunerii . Voi fi tot eu, poate mai picant in sucul de rosii rascoapte , a muraturilor acrite suplimentar de zborul catre mine , DAR ....si uite cum scaparea vine cateodata intr-un simplu cuvant , ....deci DAR voi avea implinirea de a genera polemici si astfel de a sari gardul indiferentei , neinteresului si singularitatii . Asa ca ....sa vina corbii cina e pregatita ( preagatita ). Am schimbat putin din inevitabilitatea dictonului care mi-a venit in minte ,de indata ce ideea de a deschide acest blog, odata realizata , a lasat un mare gol . Si iata-ma-s in aceeasi ipostaza ca acum cativa zeci de ani cand mi-am trimis mie insumi o vedere din prima mea tabara , de la Predeal .S-a intamplat ca am ramas cu o vedere in plus . Ori socotisem prost ( mi s-a intamplat de multe ori in viata ) - mereu am avut probleme cu aritmetica desi matematica mi-a placut , ori abandonasem din ignoranta pe cineva din lista celor care urmau sa afle ca sunt bine-sanatos, ca n-am pierdut nimic din opisul de pe interiorul valizei de carton si ca nu m-am batut cu nimeni . Si cum , din mandrie , vazand ca toti din jurul meu scriu absorbiti de caligrafia scolareasca iar eu aveam o dilema , m-am gasit , ca de multe ori de atunci incolo , ca fiind cea mai apropiata persoana la-ndemana . Adica la o intindere gratioasa de brat . Si uite-asa am reusit de-a lungul vremii sa plang cu mine , sa rad cu mine ( uneori chiar de mine , dar intr-un fel sugubat ) , sa ma bucur impreuna cu mine , in general sa fac multe lucruri cu mine . Mereu mi-am fost aproape as putea deci spune . Si-asa dezgolit , in fata eului personal , am avut incredere dar uneori si teama . Stiam ca nu ma pot ascunde , ca nu pot minti sau ocoli un adevar si mai stiu ca am fost mai mereu nefatarnic si chiar aspru cu mine . Am stiut mereu si n-am ascuns niciodata ca poate fi greu de trait cu mine , dar si interesant si incitant . Am probat-o pe pielea mea . Cred acum cu tarie si cu aceeasi piele , poate putin mai tabacita si mai neelastica , ca cine nu reuseste sa traiasca cu propriul EU e greu sa gaseasca alte variante fiabile . Sa fie asta definitia introvertitului din mine ? Dar ce sa caute un introvertit pe un blog ? Cu sufletul in mana si panatalonii in vine ? Salvation ? Reverberatii ale zguduielii vietii ? As vrea sa o numesc normalitate daca nu as detesta starea declarata de acest cuvant fatidic si mocirla care se intinde acaparator in spatele ei . Poate ca am invatat sa ma impac mai mult cu situatiile , desi stiu mereu ca am fost un pretentios si un curios de esenta lucrurilor . Sau e doar o stare temporara , ca stersul pe picioare inainte de a intra , tot incaltat insa , pe covorul moale al existentei . Moale nu in sensul de confortabil ci de fragilitate.
Si uite-asa , in miros de cozonaci , caci asa am fost rasfatat in ultimiii ani , imi fortez spiritul unui Craciun putin bulversat ,prin aceasta metoda virtuala . Ma ridic singur pe crucea infamiei si astept si cu neliniste dar si cu curiozitatea incepatorului , primele rafale de pietre catre pieptul scos la mezatul expunerii . Voi fi tot eu, poate mai picant in sucul de rosii rascoapte , a muraturilor acrite suplimentar de zborul catre mine , DAR ....si uite cum scaparea vine cateodata intr-un simplu cuvant , ....deci DAR voi avea implinirea de a genera polemici si astfel de a sari gardul indiferentei , neinteresului si singularitatii . Asa ca ....sa vina corbii cina e pregatita ( preagatita ).
Am schimbat putin din inevitabilitatea dictonului care mi-a venit in minte ,de indata ce ideea de a deschide acest blog, odata realizata , a lasat un mare gol . Si iata-ma-s in aceeasi ipostaza ca acum cativa zeci de ani cand mi-am trimis mie insumi o vedere din prima mea tabara , de la Predeal .S-a intamplat ca am ramas cu o vedere in plus . Ori socotisem prost ( mi s-a intamplat de multe ori in viata ) - mereu am avut probleme cu aritmetica desi matematica mi-a placut , ori abandonasem din ignoranta pe cineva din lista celor care urmau sa afle ca sunt bine-sanatos, ca n-am pierdut nimic din opisul de pe interiorul valizei de carton si ca nu m-am batut cu nimeni . Si cum , din mandrie , vazand ca toti din jurul meu scriu absorbiti de caligrafia scolareasca iar eu aveam o dilema , m-am gasit , ca de multe ori de atunci incolo , ca fiind cea mai apropiata persoana la-ndemana . Adica la o intindere gratioasa de brat . Si uite-asa am reusit de-a lungul vremii sa plang cu mine , sa rad cu mine ( uneori chiar de mine , dar intr-un fel sugubat ) , sa ma bucur impreuna cu mine , in general sa fac multe lucruri cu mine . Mereu mi-am fost aproape as putea deci spune . Si-asa dezgolit , in fata eului personal , am avut incredere dar uneori si teama . Stiam ca nu ma pot ascunde , ca nu pot minti sau ocoli un adevar si mai stiu ca am fost mai mereu nefatarnic si chiar aspru cu mine . Am stiut mereu si n-am ascuns niciodata ca poate fi greu de trait cu mine , dar si interesant si incitant . Am probat-o pe pielea mea . Cred acum cu tarie si cu aceeasi piele , poate putin mai tabacita si mai neelastica , ca cine nu reuseste sa traiasca cu propriul EU e greu sa gaseasca alte variante fiabile . Sa fie asta definitia introvertitului din mine ? Dar ce sa caute un introvertit pe un blog ? Cu sufletul in mana si panatalonii in vine ? Salvation ? Reverberatii ale zguduielii vietii ? As vrea sa o numesc normalitate daca nu as detesta starea declarata de acest cuvant fatidic si mocirla care se intinde acaparator in spatele ei . Poate ca am invatat sa ma impac mai mult cu situatiile , desi stiu mereu ca am fost un pretentios si un curios de esenta lucrurilor . Sau e doar o stare temporara , ca stersul pe picioare inainte de a intra , tot incaltat insa , pe covorul moale al existentei . Moale nu in sensul de confortabil ci de fragilitate.
Si uite-asa , in miros de cozonaci , caci asa am fost rasfatat in ultimiii ani , imi fortez spiritul unui Craciun putin bulversat ,prin aceasta metoda virtuala . Ma ridic singur pe crucea infamiei si astept si cu neliniste dar si cu curiozitatea incepatorului , primele rafale de pietre catre pieptul scos la mezatul expunerii . Voi fi tot eu, poate mai picant in sucul de rosii rascoapte , a muraturilor acrite suplimentar de zborul catre mine , DAR ....si uite cum scaparea vine cateodata intr-un simplu cuvant , ....deci DAR voi avea implinirea de a genera polemici si astfel de a sari gardul indiferentei , neinteresului si singularitatii . Asa ca ....sa vina corbii cina e pregatita ( preagatita ).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu