Rascolind prin mine . Episodul 1 - Zbuciumari temporale

Uneori intamplator , alteori manati de o aducere aminte ne rascolim trecutul. Prin suflete ( cel mai adesea ) , prin file de timp trecute si adormite prin biblioteci , prin fisire ( mai nou ) sau chiar prin buzunare. Ne incanta mai mereu regasirea cu EU-ul prafuit,semn al evidentului progres actual iar uneori regasim in diferentele dintre EI bila grea a timpului care ne-a albit simtim timpul si altfel decat in incheieturi si finisare a realitatii inconjuratoare sau prin maturitatea copiilor nostrii .
Asa am dat eu , intamplator , peste niste urme de creion pe foi albe nesatule .


21.05.2005



Timpul trece .Imi face in ciuda nu numai prin inevitabila lui scurgere dar si prin ceea ce-mi ofera . Ma arunca in valtoare ca apoi sa ma potoleasca brusc si nu parinteste ca pe un copil care are tendinta sa zburde necontrolat . M-as bucura ca odata sa stiu ca asta a insemnat un pas in fata , o evolutie spre ceea ce cred a fi calea pe care mi-o doresc . Dar apare cu noi ipostaze care framanta , dor si trec doar pentru a face lor urmatoarelor . Un valatuc cu ace care impung si lasa locuri usor sesizabile pentru un timp sau cine stie cat . Oricat as vrea sa le ignor si sa ma lupt constient cu ele , ma fac sa ma gandesc la un balon imens umflat cu aer la presiune maxima dar care prin prisma micilor orificii ajunge inevitabil sa plonjeze in primitoarea mare a indolentei . Mi-e frica de ele iar aceasta frica e o frica mobilizatoare , ma face si mai mult sa lupt cu ele si sa le combat . Ma gandesc mai mereu daca refacerea presiunii din balon sau suflul usor din spate care-l face sa pluteasca catre o nedefinita destinatie sunt actiuni suficiente . Mi-e frica pentru ca necunoscutul si imprevizibilul trebuie sa nasca respect prin frica , e frica o stare de manifestare a vointei sau doar o lamentabila motivatie solvabila care face posibila gratierea unei posibile culpe intransigent de apasatoare ? Face parte poate din jocul de-a balonul , sau tocmai aceasta particularitate il face pe acesta atat de nesagalnic dar si neostoit imperiu de intrebari cu raspunsuri imprevizibil de incerte . Traim pentru un scop sau scopul determina trairea ? Ne complacem sa umplem un spatiu oricum al fi el sau il ajutam sa fie asa cum am vrea de fapt ? Ne pasa ca este cateodata doar aer in loc de gaz nobil , asa cum ne-am fi dorit sau tocmai acest fapt ne determina reactiile ? Gandim particular sau reactionam haotic la impulsuri de moment ? Suntem sclavii ideilor altora sau reusim sa le filtram prin propria constiinta si sa le acceptam sau nu doar daca se potrivesc in general si nu local ( particular ) . Dar mai ales chiar ne place sa ne guverneze un subconstient doar pentru ca teoretic avem scuza de a fi loviti de imposibilitatea de a-i altera intangibilitatea ?
Ne-am impartit vointa si gandurile in constient si inconstient pentru a putea baleia intre ele in functie de cum ne place . Am acceptat cele doua parti ( nu neaparata egale) ca fiind ale noastre dar le acceptam pe rand antagonismul reactiilor si hranim din ele duplicitatea trairilor noastre . Le culcam la pieptul nostru si le hranim cu iluzii chiar si dupa ce au muscat mana care ,desi obosita, le-a ostoit setea cu bucatile din realitatea pe care o cladim zilnic . Le dam posibilitatea ca agoric sa-si trambiteze discursul si sa-si concretizeze argumentele prin infierate cuvinte si ganduri malefice . Apoi le dam crezare si le multumim pentru marea lectie de viata , iar ele dorm linistite in timpul zbuciumatului nostru somn , linistite ca si-au atins scopul- iar scopul lor ne-a determinat , oricum ar fi , trairea noastra .
Nu vreau sa fiu partas la aceasta cruda si macabra butaforie a vietii . Vreau sa-mi asum greselile mele si sa ma bucur de realizarile proprii nu sa ma bucur de greselile altora sau sa –mi asum realizarile lor . Dar mai mult as vrea sa fiu partas la fericirea altora de a se bucura de implinirile lor si de a le fi alaturi cand se intristeaza de neplacerile inevitabile ale vietii . Uneori intamplator , alteori manati de o aducere aminte ne rascolim trecutul. Prin suflete ( cel mai adesea ) , prin file de timp trecute si adormite prin biblioteci , prin fisire ( mai nou ) sau chiar prin buzunare. Ne incanta mai mereu regasirea cu EU-ul prafuit,semn al evidentului progres actual iar uneori regasim in diferentele dintre EI bila grea a timpului care ne-a albit simtim timpul si altfel decat in incheieturi si finisare a realitatii inconjuratoare sau prin maturitatea copiilor nostrii .
Asa am dat eu , intamplator , peste niste urme de creion pe foi albe nesatule .


21.05.2005



Timpul trece .Imi face in ciuda nu numai prin inevitabila lui scurgere dar si prin ceea ce-mi ofera . Ma arunca in valtoare ca apoi sa ma potoleasca brusc si nu parinteste ca pe un copil care are tendinta sa zburde necontrolat . M-as bucura ca odata sa stiu ca asta a insemnat un pas in fata , o evolutie spre ceea ce cred a fi calea pe care mi-o doresc . Dar apare cu noi ipostaze care framanta , dor si trec doar pentru a face lor urmatoarelor . Un valatuc cu ace care impung si lasa locuri usor sesizabile pentru un timp sau cine stie cat . Oricat as vrea sa le ignor si sa ma lupt constient cu ele , ma fac sa ma gandesc la un balon imens umflat cu aer la presiune maxima dar care prin prisma micilor orificii ajunge inevitabil sa plonjeze in primitoarea mare a indolentei . Mi-e frica de ele iar aceasta frica e o frica mobilizatoare , ma face si mai mult sa lupt cu ele si sa le combat . Ma gandesc mai mereu daca refacerea presiunii din balon sau suflul usor din spate care-l face sa pluteasca catre o nedefinita destinatie sunt actiuni suficiente . Mi-e frica pentru ca necunoscutul si imprevizibilul trebuie sa nasca respect prin frica , e frica o stare de manifestare a vointei sau doar o lamentabila motivatie solvabila care face posibila gratierea unei posibile culpe intransigent de apasatoare ? Face parte poate din jocul de-a balonul , sau tocmai aceasta particularitate il face pe acesta atat de nesagalnic dar si neostoit imperiu de intrebari cu raspunsuri imprevizibil de incerte . Traim pentru un scop sau scopul determina trairea ? Ne complacem sa umplem un spatiu oricum al fi el sau il ajutam sa fie asa cum am vrea de fapt ? Ne pasa ca este cateodata doar aer in loc de gaz nobil , asa cum ne-am fi dorit sau tocmai acest fapt ne determina reactiile ? Gandim particular sau reactionam haotic la impulsuri de moment ? Suntem sclavii ideilor altora sau reusim sa le filtram prin propria constiinta si sa le acceptam sau nu doar daca se potrivesc in general si nu local ( particular ) . Dar mai ales chiar ne place sa ne guverneze un subconstient doar pentru ca teoretic avem scuza de a fi loviti de imposibilitatea de a-i altera intangibilitatea ?
Ne-am impartit vointa si gandurile in constient si inconstient pentru a putea baleia intre ele in functie de cum ne place . Am acceptat cele doua parti ( nu neaparata egale) ca fiind ale noastre dar le acceptam pe rand antagonismul reactiilor si hranim din ele duplicitatea trairilor noastre . Le culcam la pieptul nostru si le hranim cu iluzii chiar si dupa ce au muscat mana care ,desi obosita, le-a ostoit setea cu bucatile din realitatea pe care o cladim zilnic . Le dam posibilitatea ca agoric sa-si trambiteze discursul si sa-si concretizeze argumentele prin infierate cuvinte si ganduri malefice . Apoi le dam crezare si le multumim pentru marea lectie de viata , iar ele dorm linistite in timpul zbuciumatului nostru somn , linistite ca si-au atins scopul- iar scopul lor ne-a determinat , oricum ar fi , trairea noastra .
Nu vreau sa fiu partas la aceasta cruda si macabra butaforie a vietii . Vreau sa-mi asum greselile mele si sa ma bucur de realizarile proprii nu sa ma bucur de greselile altora sau sa –mi asum realizarile lor . Dar mai mult as vrea sa fiu partas la fericirea altora de a se bucura de implinirile lor si de a le fi alaturi cand se intristeaza de neplacerile inevitabile ale vietii . Uneori intamplator , alteori manati de o aducere aminte ne rascolim trecutul. Prin suflete ( cel mai adesea ) , prin file de timp trecute si adormite prin biblioteci , prin fisire ( mai nou ) sau chiar prin buzunare. Ne incanta mai mereu regasirea cu EU-ul prafuit,semn al evidentului progres actual iar uneori regasim in diferentele dintre EI bila grea a timpului care ne-a albit simtim timpul si altfel decat in incheieturi si finisare a realitatii inconjuratoare sau prin maturitatea copiilor nostrii .
Asa am dat eu , intamplator , peste niste urme de creion pe foi albe nesatule .


21.05.2005



Timpul trece .Imi face in ciuda nu numai prin inevitabila lui scurgere dar si prin ceea ce-mi ofera . Ma arunca in valtoare ca apoi sa ma potoleasca brusc si nu parinteste ca pe un copil care are tendinta sa zburde necontrolat . M-as bucura ca odata sa stiu ca asta a insemnat un pas in fata , o evolutie spre ceea ce cred a fi calea pe care mi-o doresc . Dar apare cu noi ipostaze care framanta , dor si trec doar pentru a face lor urmatoarelor . Un valatuc cu ace care impung si lasa locuri usor sesizabile pentru un timp sau cine stie cat . Oricat as vrea sa le ignor si sa ma lupt constient cu ele , ma fac sa ma gandesc la un balon imens umflat cu aer la presiune maxima dar care prin prisma micilor orificii ajunge inevitabil sa plonjeze in primitoarea mare a indolentei . Mi-e frica de ele iar aceasta frica e o frica mobilizatoare , ma face si mai mult sa lupt cu ele si sa le combat . Ma gandesc mai mereu daca refacerea presiunii din balon sau suflul usor din spate care-l face sa pluteasca catre o nedefinita destinatie sunt actiuni suficiente . Mi-e frica pentru ca necunoscutul si imprevizibilul trebuie sa nasca respect prin frica , e frica o stare de manifestare a vointei sau doar o lamentabila motivatie solvabila care face posibila gratierea unei posibile culpe intransigent de apasatoare ? Face parte poate din jocul de-a balonul , sau tocmai aceasta particularitate il face pe acesta atat de nesagalnic dar si neostoit imperiu de intrebari cu raspunsuri imprevizibil de incerte . Traim pentru un scop sau scopul determina trairea ? Ne complacem sa umplem un spatiu oricum al fi el sau il ajutam sa fie asa cum am vrea de fapt ? Ne pasa ca este cateodata doar aer in loc de gaz nobil , asa cum ne-am fi dorit sau tocmai acest fapt ne determina reactiile ? Gandim particular sau reactionam haotic la impulsuri de moment ? Suntem sclavii ideilor altora sau reusim sa le filtram prin propria constiinta si sa le acceptam sau nu doar daca se potrivesc in general si nu local ( particular ) . Dar mai ales chiar ne place sa ne guverneze un subconstient doar pentru ca teoretic avem scuza de a fi loviti de imposibilitatea de a-i altera intangibilitatea ?
Ne-am impartit vointa si gandurile in constient si inconstient pentru a putea baleia intre ele in functie de cum ne place . Am acceptat cele doua parti ( nu neaparata egale) ca fiind ale noastre dar le acceptam pe rand antagonismul reactiilor si hranim din ele duplicitatea trairilor noastre . Le culcam la pieptul nostru si le hranim cu iluzii chiar si dupa ce au muscat mana care ,desi obosita, le-a ostoit setea cu bucatile din realitatea pe care o cladim zilnic . Le dam posibilitatea ca agoric sa-si trambiteze discursul si sa-si concretizeze argumentele prin infierate cuvinte si ganduri malefice . Apoi le dam crezare si le multumim pentru marea lectie de viata , iar ele dorm linistite in timpul zbuciumatului nostru somn , linistite ca si-au atins scopul- iar scopul lor ne-a determinat , oricum ar fi , trairea noastra .
Nu vreau sa fiu partas la aceasta cruda si macabra butaforie a vietii . Vreau sa-mi asum greselile mele si sa ma bucur de realizarile proprii nu sa ma bucur de greselile altora sau sa –mi asum realizarile lor . Dar mai mult as vrea sa fiu partas la fericirea altora de a se bucura de implinirile lor si de a le fi alaturi cand se intristeaza de neplacerile inevitabile ale vietii .