colindita nu-i mai multa .......

Anul trecut , tot in preajma sarbatorilor incepeam sa scriu in acest blog personal . Era dupa moartea bunicii mele , pe care nu apucasem sa o mai vad pentru ultima data . Doar pentru o zi . Mai tin minte ca durerea era amestecata cu furie . Mi-am permis chiar sa ma rastesc retoric batand cu pumnul in masa : " De ce nu m-ai asteptat inca o zi ? " Ma obisnuisem sa ma astepte mereu , sa-si faca crucea de multumire cand ma vedea ajuns , sa imi ureze bine am venit si sa-mi spuna cat de mult i-a fost de dor . Va trebui sa-mi schimb si obisnuintele . Sa astept chiar daca stiu ca e in zadar . Sa mi-o amintesc in gand si sa vorbesc la fel de incifrat in speranta ca ma aude . Mi-am schimbat multe de atunci . Inclusiv viziunea asupra mortii . Am trecut de faza in care o vad ca un rapace pradator , scuturand precum un coiot fiece picatura din suflet si apoi aruncand starvul deoparte , spre cei care mai gasesc cate ceva de facut cu el . Precum la nastere pare clipa cea mai usoara si care trece cel mai repede . Abia apoi incepe circul vietii . Viata de dupa . Nu viata de dupa moarte ci viata de dupa mort . Suna pervers de implacabil si prefer traducerea englezescului "past away " - a plecat undeva .... Fara tinta , fara scop , fara nimic de fapt ... Socul mereu dilata timpul . Nu-l mai simti in ore , minute si secunde . Totul ti se pare la nivel temporal greu de perceput si cuantizat . Doar succesiunea zilelor si a noptilor te poate face atent la implacabila spirala a timpului . In rest totul e o nesimtire temporala . Pana cand te simti singur pe buza prapastiei si echilibristica te ajuta intr-un final sa te aliniezi la realitate .
Tanatofobia te face sa-nghiti si ce nu e al tau - mortile altora . Poate de aici explicatia gustului amar ce deriva dintr-o stare de satul de propria moarte . Ce-i prea mult dauneaza grav sanatatii chiar si-aici . Nu va imbulziti sa-mi serviti mortile voastre , abia o gestionez pe a mea . O ascund in toate cotloanele posibile , pun peste ea bolovanul presupusei ignorantei si initial imi frec mainile a succes .Chiar zambesc satisfacut ca dupa o victorie . Nici nu fac cativa pasi si in linistea serii se aude un suierat ascutit care-ti parjoleste creierii , care te furnica si te patrunde . Si cand incerci sa gasesti sursa zvarcolelilor interioare , nici macar trecandu-ti prin cap ca de acolo ar fi , vezi zadarnicia anterioarelor actiuni . Suieratul chiar loveste pe nesimtite . Si tot pe nesimtite il auzim sau ne facem ca nu . Moartea nu va fi vie niciodata si ea stie prea bine asta . De aceea se si razbuna , din neputinta , ce noi cei vii . Si atunci, cand ne prinde , musca letal rapid sau ii place sa asiste la chinul zdruncinatoarelor momente de pregatire pentru asa ceva .
Un timp am crezut ca sinucigasii ajung in stadiul asta pentru ca nu reusesc sa raspunda la intrebarea : care sunt criteriile dupa care moarte loveste ? Si, pentru ca raspunsul nu vine de nicaieri si mandria personala nu permite sa lase dileme nerezolvate , si-o rezolva singuri , raspunzand astfel si la intrebari existentiale . Pentru acest tupeu al curiozitatii nestavilite se pare ca si cei ramasi si probabil si cei de dincolo aplica o tratatie diferita , vor sa-i pedepseaasca pentru aceasta scormoneala nepotrivita .
Cand credeam ca oarecum adversitatea comportamentala fata de acest subiect e mai potolita ( in sensul de uitat ) , aflu despre un prieten foarte bun patruns ireversibil de suieratul din context . Un om deosebit , fara pic de rautate in suflet , la locul lui si cuminte in relatia cu viata si cu Dumnezeu . A inceput iar dilatarea timpului ....nu mai stiu zilele saptamanii - e primul simptom . Am inceput sa-i plang prematura si posibila disparitie , drama actuala . Il privesc si nu-mi vine sa cred ca suierul sapa , ca neputinta naste frustari si da modele in care gandurile te fixeaza ca si probabilitati extinse . Mori de fapt cate putin cu fiecare dintre semeni sau e apasatoare moartea lor ? Care e relatia care mentine echilibrul si care sunt mecanismele care mentin atele ( itele ) in tensiunea necesara neincurcarii lor ?

Urmatorul proiect de energie eoliana - Turbina verticala Lentz 2 .

Am inceput realizarea unei turbine verticale pe urmatoarele considerente :
- palele mai usor de construit si fara posibilitatea degradarii lor chiar asa de repede cum se intampla la cele orizontale ;
- posibilitatea de a interveni la sistemul stator -discuri acesta aflandu-se in partea in jos a sistemului ;
- intrarea in vant se realizeaza la viteze mici , iar actionarea nu este influientata de directia vantului sau de existenta curentilor turbionali ;
- realizarea in paralel si de captarea unei energii mecanice pentru diferite alte actionari ( de ex pompa de apa ) ;

Am ales sa construiesc un sistem cu o suprafata mai mare care sa fie insa ancorat mai proape de pamant .
Mai intai am confectionat "spitele " palelor din placaj TEGO de 13 mm si lonjeroanele din lemn de brad .


A urmat imbinarea acestora ca si schelet peste care am prins o coala de tabla de 3mm prin prindere in holtz suruburi . Capatul dintre bordul de fuga a fost intarit prin indoire si prindere in nituri .

Iata si un link cu prima proba in vant : http://www.youtube.com/watch?v=QKHRJ5CwwfI

sub ramuri de malin

SUB RAMURI DE MALIN

de Lelia Mossora

Tu esti corola-n care-mi ard culoarea,
esti ora mea tarzie la care ma inchin.
Cuvantul tau aprinde in candeli
sarutarea
si sufletu-mi se pleaca
sub ramuri de malin.

Intoarce-ma in ganduri
ca plansul sa-ti descant
cu palmele intinse
ofranda sa primesti !
Intoarce-te aici sa ma inveti sa cant,
sa te invat sa suferi
ghicind de-aievea esti !

Pe frunzele uscate
din alta toamna trec
si cantul mi-e inalt pana la tine.
Noapte
de nestiute vorbe
pe drumuri mai petrec

Proiectul "Energie verde " - Generator eolian de 1 kw

Plecand si la necesitatile impuse de mediu dar si de placerea de " a surubari " dupa ceva luni de studiu pe net in ianuarie 2008 am inceput constructia acestui generator eolian . Imi era si necesar la casuta mea unde se simtea nevoia folosirii consumatorilor traditionali .

Inspirat de realizarile si experimentele lui Hugg Piggot dar si de sfaturile mereu pertinente ale lui Florin Tanasa , cauia ii multumesc pe aceasta cale , am inceput realizarea acestui proiect . Am inceput cu partea cea mai grea si adica cu palele , realizate din trei bucati de lemn stratificat din brad uscat si fara noduri special selectat de tatal meu . Cu ajutorul lui am taiat palele dupa calculele facute anterior . Iata primele taieturi :
























Si toate trei impreuna cu gatul in jos :



Si iata si finalizarea :


A urmat apoi confectionarea bobinelor , cate 3 pentru fiecare faza :


Sisstemul de rotire dintr-un butuc de Dacie modificat si incastrat intr-un profil U :



Apoi coada si sistemul furling :


Iata si un link care o arata in functionare : http://www.youtube.com/watch?v=reRbxkbi5HU

de n-as fi fost eu primul, atunci cine ?

Am schimbat putin din inevitabilitatea dictonului care mi-a venit in minte, de indata ce ideea de a deschide acest blog odata realizata, a lasat un mare gol. Si iata-ma-s, in aceeasi ipostaza ca acum cativa zeci de ani, cand mi-am trimis mie insumi o vedere din prima mea tabara de la Predeal. S-a intamplat ca am ramas cu o vedere in plus. Ori socotisem prost ( mi s-a intamplat de multe ori in viata ) - mereu am avut probleme cu aritmetica desi matematica mi-a placut, ori abandonasem din ignoranta pe cineva din lista celor care urmau sa afle ca sunt bine-sanatos, ca n-am pierdut nimic din opisul de pe interiorul valizei de carton si ca nu m-am batut cu nimeni. Si cum din mandrie, vazand ca toti din jurul meu scriu absorbiti de caligrafia scolareasca iar eu aveam o dilema, m-am gasit, ca de multe ori de atunci incolo, ca fiind cea mai apropiata persoana la-ndemana. Adica la o intindere gratioasa de brat. Si uite-asa, am reusit de-a lungul vremii sa plang cu mine, sa rad cu mine (uneori chiar de mine, dar intr-un fel sugubat ), sa ma bucur impreuna cu mine, in general sa fac multe lucruri cu mine. Mereu mi-am fost aproape, as putea spune. Si-asa dezgolit, in fata eului personal, am avut incredere dar uneori si teama. Stiam ca nu ma pot ascunde, ca nu pot minti sau ocoli un adevar si mai stiu ca am fost mai mereu nefatarnic si chiar aspru cu mine. Am stiut mereu si n-am ascuns niciodata ca poate fi greu de trait cu mine, dar si interesant si incitant. Am probat-o pe pielea mea. Cred acum cu tarie si cu aceeasi piele, poate putin mai tabacita si mai neelastica, ca cine nu reuseste sa traiasca cu propriul EU e greu sa gaseasca alte variante fiabile. Sa fie asta definitia introvertitului din mine? Dar ce sa caute un introvertit pe un blog? Cu sufletul in mana si panatalonii in vine? Salvation? Reverberatii ale zguduielii vietii? As vrea sa o numesc normalitate, daca nu as detesta starea declarata de acest cuvant fatidic si mocirla care se intinde acaparator in spatele ei. Poate ca am invatat sa ma impac mai mult cu situatiile, desi stiu mereu ca am fost un pretentios si un curios de esenta lucrurilor. Sau e doar o stare temporara, ca stersul pe picioare inainte de a intra tot incaltat insa, pe covorul moale al existentei. Moale nu in sensul de confortabil ci de fragilitate.
Si uite-asa, in miros de cozonaci, caci asa am fost rasfatat in ultimiii ani, imi fortez spiritul unui Craciun putin bulversat, prin aceasta metoda virtuala. Ma ridic singur pe crucea infamiei si astept si cu neliniste dar si cu curiozitatea incepatorului primele rafale de pietre catre pieptul scos la mezatul expunerii. Voi fi tot eu, poate mai picant in sucul de rosii rascoapte, a muraturilor acrite suplimentar de zborul catre mine, DAR .... (si uite cum scaparea vine cateodata intr-un simplu cuvant), ....deci DAR voi avea implinirea de a genera polemici si astfel de a sari gardul indiferentei, neinteresului si singularitatii. Asa ca, ....sa vina corbii, cina e pregatita (preagatita ).