dialoguri

Totul este, de fapt, chestiune de percepere a realitatii care ne inconjoara; unii numesc nebunie incercarea pe care o facem de a obtine ceea ce dorim. Nebunia, dementa, delirul- nuante ale aceluiasi ,,rau,,, ne invadeaza fara sa ne dam seama, noi continuand sa traim fericiti propria realitate, inafara oricarui context. Zilnic, experimentam o serie de acte simbolice care aduc un prejudiciu sever sanatatii noastre mentale. Si vreau sa amintesc aici cazul lui Chaduval Lepeinteur, care nu accepta finalul carierei sale de actor, se lasa oarecum controlat de un fel de malitiozitate si dorinte absurde. Decide sa incendieze satul natal din dorinta de a vedea spectre, de a se convinge ca exista viata dincolo de moarte. Astfel, noapte dupa noapte, striga la cer:,,Pentru Dumnezeu, vreau sa vad un spectru inainte de a muri, cred ca o merit,,- strigatul la cer era, probabil, ultimul sau recurs.Isi pierduse mintile.
DAr ceea ce vreau sa spun este ca nu avem nevoie sa facem eforturi exagerate pentru a ne atinge obiectivele, sunt mai aproape de noi decat de imaginam. Chaduval, care dorea atat de mult sa vada un spectru, nu a inteles ca, de fapt, spectrul era el insusi ceea ce cauta. Raspunsurile sunt foarte aproape de noi...


Povestea seamana cu cea a lui Don Quijote si , intr-o intepretare filosofica , nu imprima nebunie ci tocmai un univers diferit in care fiecare isi traieste o realitate .E adevarat ca acesta este cu atat mai evidenta si de cele mai multe ori impardonabila cu cat diferenta fata de morala normalitatii este mai mare . Mi-aduc aminte ca visul meu era reeditarea povestii lui Robinson Crusoe lucru care pare o nebunie macar prin excentricitatea ei . Acum stau sa ma gandesc ,ca intr-un fel, cu unele schimbari de scenariu ,visul continua sa se indeplineasca in esenta lui asa cum se dorea, si , ca pana la urma ,el canalizeaza energia in sensul implinirii lui . De aici si una din conceptiile mele in care cred - serendipitate .Adica atunci cand iti doresti ceva, fa-o in cel mai natural mod si nu incrancenat caci asa lucrurile tind sa vina singure catre tine . Multe experiente personale respecta acest principiu si de aceea il ridic la rangul de experienta de viata .Spuneam intr-un moment de descumpanire , generat de un moment dificil recent , ca singuritatea e o lupta , cea mai grea si mai cumplita pentru ca este lupta cu tine insuti , in care arme de genul minciuna , ascunzisul dupa degete nu exista pentru ca nu le poti intoarce singur impotriva ta . Si-asa , dezgoliti , dezbracati de materie si ganduri , fara accesorii si ajutor , aparem in postura in care doar de doua ori suntem in fata vietii : la nastere si in fata mortii . Si ,pentru ca de prima nu ne amintim , iar cealalta e imposibil de revelat , drama existentiala devine acuta si greu de inghitit . Insa a avut si un efect pozitiv astfel de experienta - am scapat de tanatofobie si acum ma simt cu o prejudecata in minus , mai liber in fata vietii si mai plin de ea . Ca un fluid care-mi da putere si ma intareste dar in acelasi timp ma responsabilieaza si mai mult pentru acest dar numit viata . Totul este, de fapt, chestiune de percepere a realitatii care ne inconjoara; unii numesc nebunie incercarea pe care o facem de a obtine ceea ce dorim. Nebunia, dementa, delirul- nuante ale aceluiasi ,,rau,,, ne invadeaza fara sa ne dam seama, noi continuand sa traim fericiti propria realitate, inafara oricarui context. Zilnic, experimentam o serie de acte simbolice care aduc un prejudiciu sever sanatatii noastre mentale. Si vreau sa amintesc aici cazul lui Chaduval Lepeinteur, care nu accepta finalul carierei sale de actor, se lasa oarecum controlat de un fel de malitiozitate si dorinte absurde. Decide sa incendieze satul natal din dorinta de a vedea spectre, de a se convinge ca exista viata dincolo de moarte. Astfel, noapte dupa noapte, striga la cer:,,Pentru Dumnezeu, vreau sa vad un spectru inainte de a muri, cred ca o merit,,- strigatul la cer era, probabil, ultimul sau recurs.Isi pierduse mintile.
DAr ceea ce vreau sa spun este ca nu avem nevoie sa facem eforturi exagerate pentru a ne atinge obiectivele, sunt mai aproape de noi decat de imaginam. Chaduval, care dorea atat de mult sa vada un spectru, nu a inteles ca, de fapt, spectrul era el insusi ceea ce cauta. Raspunsurile sunt foarte aproape de noi...


Povestea seamana cu cea a lui Don Quijote si , intr-o intepretare filosofica , nu imprima nebunie ci tocmai un univers diferit in care fiecare isi traieste o realitate .E adevarat ca acesta este cu atat mai evidenta si de cele mai multe ori impardonabila cu cat diferenta fata de morala normalitatii este mai mare . Mi-aduc aminte ca visul meu era reeditarea povestii lui Robinson Crusoe lucru care pare o nebunie macar prin excentricitatea ei . Acum stau sa ma gandesc ,ca intr-un fel, cu unele schimbari de scenariu ,visul continua sa se indeplineasca in esenta lui asa cum se dorea, si , ca pana la urma ,el canalizeaza energia in sensul implinirii lui . De aici si una din conceptiile mele in care cred - serendipitate .Adica atunci cand iti doresti ceva, fa-o in cel mai natural mod si nu incrancenat caci asa lucrurile tind sa vina singure catre tine . Multe experiente personale respecta acest principiu si de aceea il ridic la rangul de experienta de viata .Spuneam intr-un moment de descumpanire , generat de un moment dificil recent , ca singuritatea e o lupta , cea mai grea si mai cumplita pentru ca este lupta cu tine insuti , in care arme de genul minciuna , ascunzisul dupa degete nu exista pentru ca nu le poti intoarce singur impotriva ta . Si-asa , dezgoliti , dezbracati de materie si ganduri , fara accesorii si ajutor , aparem in postura in care doar de doua ori suntem in fata vietii : la nastere si in fata mortii . Si ,pentru ca de prima nu ne amintim , iar cealalta e imposibil de revelat , drama existentiala devine acuta si greu de inghitit . Insa a avut si un efect pozitiv astfel de experienta - am scapat de tanatofobie si acum ma simt cu o prejudecata in minus , mai liber in fata vietii si mai plin de ea . Ca un fluid care-mi da putere si ma intareste dar in acelasi timp ma responsabilieaza si mai mult pentru acest dar numit viata . Totul este, de fapt, chestiune de percepere a realitatii care ne inconjoara; unii numesc nebunie incercarea pe care o facem de a obtine ceea ce dorim. Nebunia, dementa, delirul- nuante ale aceluiasi ,,rau,,, ne invadeaza fara sa ne dam seama, noi continuand sa traim fericiti propria realitate, inafara oricarui context. Zilnic, experimentam o serie de acte simbolice care aduc un prejudiciu sever sanatatii noastre mentale. Si vreau sa amintesc aici cazul lui Chaduval Lepeinteur, care nu accepta finalul carierei sale de actor, se lasa oarecum controlat de un fel de malitiozitate si dorinte absurde. Decide sa incendieze satul natal din dorinta de a vedea spectre, de a se convinge ca exista viata dincolo de moarte. Astfel, noapte dupa noapte, striga la cer:,,Pentru Dumnezeu, vreau sa vad un spectru inainte de a muri, cred ca o merit,,- strigatul la cer era, probabil, ultimul sau recurs.Isi pierduse mintile.
DAr ceea ce vreau sa spun este ca nu avem nevoie sa facem eforturi exagerate pentru a ne atinge obiectivele, sunt mai aproape de noi decat de imaginam. Chaduval, care dorea atat de mult sa vada un spectru, nu a inteles ca, de fapt, spectrul era el insusi ceea ce cauta. Raspunsurile sunt foarte aproape de noi...


Povestea seamana cu cea a lui Don Quijote si , intr-o intepretare filosofica , nu imprima nebunie ci tocmai un univers diferit in care fiecare isi traieste o realitate .E adevarat ca acesta este cu atat mai evidenta si de cele mai multe ori impardonabila cu cat diferenta fata de morala normalitatii este mai mare . Mi-aduc aminte ca visul meu era reeditarea povestii lui Robinson Crusoe lucru care pare o nebunie macar prin excentricitatea ei . Acum stau sa ma gandesc ,ca intr-un fel, cu unele schimbari de scenariu ,visul continua sa se indeplineasca in esenta lui asa cum se dorea, si , ca pana la urma ,el canalizeaza energia in sensul implinirii lui . De aici si una din conceptiile mele in care cred - serendipitate .Adica atunci cand iti doresti ceva, fa-o in cel mai natural mod si nu incrancenat caci asa lucrurile tind sa vina singure catre tine . Multe experiente personale respecta acest principiu si de aceea il ridic la rangul de experienta de viata .Spuneam intr-un moment de descumpanire , generat de un moment dificil recent , ca singuritatea e o lupta , cea mai grea si mai cumplita pentru ca este lupta cu tine insuti , in care arme de genul minciuna , ascunzisul dupa degete nu exista pentru ca nu le poti intoarce singur impotriva ta . Si-asa , dezgoliti , dezbracati de materie si ganduri , fara accesorii si ajutor , aparem in postura in care doar de doua ori suntem in fata vietii : la nastere si in fata mortii . Si ,pentru ca de prima nu ne amintim , iar cealalta e imposibil de revelat , drama existentiala devine acuta si greu de inghitit . Insa a avut si un efect pozitiv astfel de experienta - am scapat de tanatofobie si acum ma simt cu o prejudecata in minus , mai liber in fata vietii si mai plin de ea . Ca un fluid care-mi da putere si ma intareste dar in acelasi timp ma responsabilieaza si mai mult pentru acest dar numit viata .