dialoguri

Totul este, de fapt, chestiune de percepere a realitatii care ne inconjoara; unii numesc nebunie incercarea pe care o facem de a obtine ceea ce dorim. Nebunia, dementa, delirul- nuante ale aceluiasi ,,rau,,, ne invadeaza fara sa ne dam seama, noi continuand sa traim fericiti propria realitate, inafara oricarui context. Zilnic, experimentam o serie de acte simbolice care aduc un prejudiciu sever sanatatii noastre mentale. Si vreau sa amintesc aici cazul lui Chaduval Lepeinteur, care nu accepta finalul carierei sale de actor, se lasa oarecum controlat de un fel de malitiozitate si dorinte absurde. Decide sa incendieze satul natal din dorinta de a vedea spectre, de a se convinge ca exista viata dincolo de moarte. Astfel, noapte dupa noapte, striga la cer:,,Pentru Dumnezeu, vreau sa vad un spectru inainte de a muri, cred ca o merit,,- strigatul la cer era, probabil, ultimul sau recurs.Isi pierduse mintile.
DAr ceea ce vreau sa spun este ca nu avem nevoie sa facem eforturi exagerate pentru a ne atinge obiectivele, sunt mai aproape de noi decat de imaginam. Chaduval, care dorea atat de mult sa vada un spectru, nu a inteles ca, de fapt, spectrul era el insusi ceea ce cauta. Raspunsurile sunt foarte aproape de noi...


Povestea seamana cu cea a lui Don Quijote si , intr-o intepretare filosofica , nu imprima nebunie ci tocmai un univers diferit in care fiecare isi traieste o realitate .E adevarat ca acesta este cu atat mai evidenta si de cele mai multe ori impardonabila cu cat diferenta fata de morala normalitatii este mai mare . Mi-aduc aminte ca visul meu era reeditarea povestii lui Robinson Crusoe lucru care pare o nebunie macar prin excentricitatea ei . Acum stau sa ma gandesc ,ca intr-un fel, cu unele schimbari de scenariu ,visul continua sa se indeplineasca in esenta lui asa cum se dorea, si , ca pana la urma ,el canalizeaza energia in sensul implinirii lui . De aici si una din conceptiile mele in care cred - serendipitate .Adica atunci cand iti doresti ceva, fa-o in cel mai natural mod si nu incrancenat caci asa lucrurile tind sa vina singure catre tine . Multe experiente personale respecta acest principiu si de aceea il ridic la rangul de experienta de viata .Spuneam intr-un moment de descumpanire , generat de un moment dificil recent , ca singuritatea e o lupta , cea mai grea si mai cumplita pentru ca este lupta cu tine insuti , in care arme de genul minciuna , ascunzisul dupa degete nu exista pentru ca nu le poti intoarce singur impotriva ta . Si-asa , dezgoliti , dezbracati de materie si ganduri , fara accesorii si ajutor , aparem in postura in care doar de doua ori suntem in fata vietii : la nastere si in fata mortii . Si ,pentru ca de prima nu ne amintim , iar cealalta e imposibil de revelat , drama existentiala devine acuta si greu de inghitit . Insa a avut si un efect pozitiv astfel de experienta - am scapat de tanatofobie si acum ma simt cu o prejudecata in minus , mai liber in fata vietii si mai plin de ea . Ca un fluid care-mi da putere si ma intareste dar in acelasi timp ma responsabilieaza si mai mult pentru acest dar numit viata .

Despre libertate

Precum gandul sau constiinta, libertatea, aceast atribut ce ne permite sa alegem propria linie de comportament si cum dorim sa ne traim viata, este inerenta fiintei umane.In numele sau sau si in relatie cu sentimentiul de justitie si egalitate, s-au scris cele mai frumoase poeme si s-au purtat cele mai crude razboaie. Doar exersand-o se poate trai fericit din plin si putem atinge atat de dorita autorealizare personala. Factorii care ne conditioneaza si nu ne lasa sa ne expresam liberul arbitru si sa ne dezvoltam potentialul, au nuante foarte diferite. Pot fi, de la credinte limitatoare, induse in sanul familiei si scoala, pana la cazuri extreme de privare de libertate. Dar in cele mai adverse situatii putem scoate din noi insine cel mai uman aspect, cel mai plin de iubire, de intelegere, de generozitate si sa lasam la o parte ura si mania.Ne scufundam zilnic in spirala rutinei, obligatiilor si compromisurilor, care, de altfel, ne controleaza intr-o oarecare masura. Altii experimenteaza frustrarea unei vieti seci, care nu permite abordarea problemei pierderii identitatii. Astfel, fiinta umana pierde din vedere cine este cu adevarat si care este misiunea sa vitala.Ar trebui sa invatam arta de a ne asuma responsabilitati si a lua decizii, si de a ne deschide necunoscutului. Dar asta ne inspira teama, teama de libertate. Sa fim constienti de noi insine, analizand impartial ceea ce suntem, scotand in evidenta calitati dar si defecte, reflectand asupra momentului personal pe care il traversam...Asta ne-ar permite sa castigam lbertatea interioara atat de dorita. A discerne intre viata pe care vrem sa o traim si cea care vor altii sa o traim pune in ordine fiinta umana la un nivel intim. Dintr-o data, toata aceasta programare parazita lasa loc unui potential genuin si foarte des eclipsat. Indreptand un pic atentia catre noi insine, modificam stilul nostru de viata lasand loc celor mai nobile sentimente de care suntem capabili: empatie, bunatate,amabilitate, respect, etc.- doar asa este posibil sa ne schimbam perceptia asupra lucrurilor si sa ne exersam libertatea interioara. Si, probabil, in acest mod atingem constiinta celorlalti.

Barbati vs. femei ....

Divagatii moderniste pe tema razboiului intre sexe putem purta oricate , atat timp cat mentinem generalul la rangului lui acaparator si excludem subiectii . Asta pentru ca nu-mi place sa fiu exponentul unei turme nici cand trebuie sa o reprezint , nici cand trebuie sa dau socoteala . In compensatie imi asum caracteristicile native ,antropologice si bagajul dobandit de-a lungul vremii ( atat cat este ) si merg cu el pana la radiografiere si transare directa in vederea unei posibile obiective introspectii . Cred dealtfel in modele , studierea lor si extragerea lucrurilor care pot fi aplicate precum si in parcurgerea si aprofundarea drumului de la general la particular , in sensul mai sus indicat , ca o cale corecta pentru a concluziona intr-un mod punctual dar totusi relativ .
Revenind , am pledat pentru adevarul care spune ca nimeni nu e egal cu nimeni si nu pentru egalitate . Insa , iata, diferentele functionale dintre barbat si femeie , care ar trebui invatate in clasa a 2-a spre studiu si stiinta nu numai ca sa le stii ci si ca le aplici, in sensul slefuirii lor si respectiv a tolerarii . Si de aici cele doua ramificari pe care se bazeaza relatiile de acest tip - ori lupti impotriva lor cu indarjire sustinand cu egoism teoria ori te dedici postulatului complementaritatii si crezi in iubire si in faptul ca intotdeauna un amalgam e mai bun decat componentele sale si atunci devii asertiv , pozitiv si optimist .

Inutilitate sau sensul de a nu fi

Ma gandeam azi cat de ignoranti putem fi cu noi insine . Ne cufundam in lucruri marunte uitand de maretele clipe de fericire . Incercam sa definim lucruri nedefinibile dar ne certam pe cele demult ajunse la statutul lor tabu si de nezdrumcinat . Si, ca un paradox al vietii sau tot ca o povara , purtam stigmatul neputintei noastre . Nu stiu daca ai simtit vreodata sentimentul asta in circumstante in care chiar iti da un sentiment de inulitate cumplit .Dupa mine,cred ca e unul dintre cele mai delirante . E ca in visele acelea cand trebuie sa fugi si nu iti poti misca picioarele . Insa amestecat cu gust de viata cruda si cu miros de neputinta senzatia devine un cosmar real de dureros si distructiv. Cred ca e un avertisment al sfarsiturilor . Un preambul , un fulger care aduce furtuna nimicitoare , care schimba scenarii si pravaleste iluzii .
Am preferat mereu teoria pasilor mici dar siguri, crezand cu tarie in ideea ca orice inaintare trebuie bazata pe o sprijinire a piciorului pe un teren stabil si strainic . Altfel cum s-ar mai putea descrie pasul hotarat si cum ar putea ateriza si pregati acesta pentru urmatorul? Unii prefera sa alerge aberant si besmetic prin viata , in zig-zag , si cu fandari largi ca un nesfarsit slalom , altii placheaza si suteaza tot ce prind intr-un imens rugby , altii folosesc bocanci cu tinte groase si cu ei plini de noroi senileaza partea carosabila a sufletului altora . Imi aduc aminte din copilarie prima palma primita de la un elev mai mare si chiar si fata lui, deasemeni senzatia bufniturii craniului meu cu piatra care m-a lovit doar la un cm mai jos de ochi si privirea mamei cand m-a vazut plin de sange , de viteza cu care pedalam atunci cand cainii incercau sa se infrupte din fundul mei gogonetz si poate apetisant asezat pe seaua de piele alba a bicicletei mele Pegas galbena. Au fost clipe in care chiar daca am incercat sa fac ceva in fiecare din ele , clipa de inutilitate nu a disparut si m-a facut sa o gust si sa o retin chiar si-acum .De aceea vorbesc si azi de ea - pentru ca e vie . N-am putut sa opresc palma care ma doare si acum , nici traiectoria , necalculata dealtfel , a pietrei catre capul meu pe care o mai simt inca dura cand imi mangai abia observabilul semn ramas in piele si chiar nici picioarele mele obisnuite cu pedalatul-viteza nu au putut opri coltii cainelui sa guste victoria din partea mea dorsala . Atunci au fost copilarii , acum insa din sipetul de gusturi amare acest cocktail lancezit are acelasi gust al inutilitatii. Am pierdut ceva de fapt ? Sau doar nu am castigat ? Si pana la urma care e cea mai grea si mai importanta batalie daca nu cea cu noi insine ? Intr-un fel e chiar linistitor , daca te gandesti la miza ei inaltatoare si la finalitatea ei relaxanta . Pana la urma tu pierzi si tot tu castigi . E remiza oricum ai da-o . Totul e INTRU – vorba lui Noica .

prispa casei mele ....

Abia astazi am realizat cat de mult mi-am dorit o prispa. O prispa de casa. Poate mai mult decat casa insasi. Element de solitudine. Punct de reprezentare catre exterior. Buzele unei guri nicicand cuvantatoare. Si eu litera nespusa ce-i tulbura tacerea. Oare ce ar fi o casa fara prispa? N-am avut in copilaria mea o casa cu prispa. Nici a parintilor si nici a bunicilor. Dar stiu ca deseori m-am jucat si plimbat pe prispele altora. Daca inchid ochii mi le amintesc pe toate. Niciuna perfect de orizontala si plana, toate din scanduri, vopsite uniform si mereu gemand sub miscarile mele. Toate cu stalpi puternici si balustrade ferme. Am rostogolit mingi si mi-am tocit genunchii, am aranjat carti de joc si table de remy, am mancat cirese si am povestit patanii. Prispele altora mi-au suportat tineretile. S-au incarcat cu cliepele mele de fericire. Acum o am pe-a mea. Si ce mult seamana cu cele din copilarie - la fel de imperfecta, la fel de neuniforma si scartaitoare. Mi-e asa de drag de ea incat uneori prefer sa ma tolanesc pe ea la soare si s-adorm acolo, sa o imbratisez si sa o simt cum imi intra in coaste, sa-mi asez urechea pe lemnul tare si sa simt furnicile de pe ea cum imi strabat degetele fara sa le pese de nimic. Mi-e atat de draga incat nu voi permite multora sa o agaseze cu pasii lor si nici cu gandurile lor. Vreau sa-mi supravietuiasca gandurilor mele de batranete. Vreau sa scartaie uniform cand ma voi legana in balansoar si sa o mangai atunci cand ma voi tolani in hamac. Vreau sa fiu litera ei de baza si sa ma plimb pe buza ei, calcandu-i in liniste solitudinea si tacerea. Cred ca am exagerat. Mi-am facut doua prispe. Inca una la mansarda. Identica cu cea de jos. Sora ei geamana. Buza de sus. La fel de imperfecta. Doar privelistea e diferita. De aici obisnuiesc sa privesc lacul si luna, stelele si verdeata. Si mai e o diferenta - pe prisma mea de jos ma simt mai teluric, mai trist, mai batran; sus insa, orizontul imi favorizeaza reveria, ma face activ si plin de energie. Ma gandesc acum ce-ar fi prispa fara casa din spatele ei. Cred ca ar semana cu o scena fara fundal. Un monolog cu butaforie redusa. Insa m-as simti mereu cu spatele neprotejat si fara sustinere. Ma plimb pe scandurile prispei precum un deget pe clapele unui pian imens. Sunt toate uniforme, insa, e o nuanta de gri nu alb si nu negru. Armonia si ritmul depind de mine, stangacia scartaielii ii e iertata. Doar mie mi se datoreaza monotonia interpretarii - doar inainte si inapoi nicio variatie. Si-atunci imi dau seama ca prispele mele nu duc nicaieri, sunt instrumentul de a sorbi clipa de a o condensa in sine. Drumul inainte aici nu duce decat inapoi si invers. Exista insa libertatea capetelor...asa neterminate si imbietoare - la haul de dupa ele. Prispa e o scara rapusa la orizontalitate, la platitudine. Un sens giratoriu al existentei caci pleaca dintr-un loc si te readuce tot acolo. Iti elimina spatialitatea, iti arata cat de neimportanta e uneori. Si asta pentru a te determina sa te concentrezi asupra celorlalte dimensiuni. Si asa, intr-un spatiu in care planeitatea te reduce la un punct, iar cerul te zdrobeste cu imensitatea lui chiar deasupra, ce poti face altceva decat sa te cufunzi in tine si sa vezi altfel EU-ul. Legat de maini si de picioare de balansoar, iti bati alternant secundele vietii ca si cum ai fi propriul tau metronom. Iti vine sa le numeri, sa le respiri, sa le mesteci. Si tot ce ramane dupa acest experiment e gustul amar al neimplinirii, sau mirosul de frunze arse de la-nceput de toamna, sau numarul clipelor de asteptare de pe o banca verde. O noua partitura, in acelasi ritm, la pianul vietii fara bemoluri si diezuri clare, fara tonuri si semitonuri, doar o muzica amestecata si nedeslusita de mirosuri, gusturi si senzatii ...tu dirijor dar si interpret, pe orizontala prispa a vietii. Asa imperfecta cum e ea .....

12 MARTIE

Hai sa facem hora mare !!!!!!

Prieteni dragi , oameni buni nu ma jigniti intrebadandu-ma lucruri subintelese (default ) . Intrebati-ma DE CE ? daca vreti sa ma incuiati , sa ma faceti sa gandesc inainte de a raspunde . Intrebati-ma CUM ? daca vreti sa-mi scrutez existenta si sa va raspund care e atitudinea mea in fata provocarii .Intrebati-ma CAND ? daca vreti sa-mi caut in atitudinea mea temporala o bresa . Intrebati-ma UNDE ? daca vreti sa-mi aflati intersectarea mea cu axele planare telurice . Dar nu ma intrebati daca ma bag in orice inseamna nou si nefacut de mana si minte mea , caci e ca si cum ati intreba pestele daca inoata sau vulturul daca tine linia orizontului .
Si pentru cei uimiti de retorica mea initiala iata despre ce era vorba in provocarea prietenilor mei . Sper ca v-am taiat cheful de a mai intreba lucruri simple ...astept intrebarile voastre concrete si dar mai ales actiunile . Caci vorba coafeaza realitatea , doar faptele o schimba cu adevarat . Si tare mai avem nevoie , cei de varsta noastra mai ales , de o schimbare in bine ..... Asa ca sunt ON pentru cand va veni ziua aceea .